teo alea-alea 4

of-of-of, nici iiisus (nri) n-a suferit ca mine. ce pot sa scriu despre capitolul asta 4 decat ca e umplut cu dialoguri scrise de sergiu nicolaescu, ca-n 3ul din care decupez un exemplu (aleator, sa nu ziceti ca-s rau intentionat si asa) ca nu prea am scris despre el in postul dedicat:

– Vino la masa, il striga el pe Teodosie.
– Acum. Cu ce sa ma imbrac?
– Cu ce vrei tu.
– Pantaloni scurti.
– Ce vrei tu.

puteau sa formateze la 3 randuri jumate si faceau si economie la cerneala. deci ce sa mai zic? apare un somn regent in imperiul ottoroman, pe care l-as numi Dinu Nastase Adrian, somn tradator, pe felie cu un castelan de ottobran (ottobranul e asezat intr-un meret – cam atat aflam despre acesta). exista riscul ca ce scriu eu aici sa para spectaculos, intrigi de shogun, gen. va rog din suflet sa nu credeti asa ceva. mai sunt niste furnici secuiesti care vor autonomie, care pot fi si furnicute karaiflake, ca nu e limpezit, apa fiind verde-baloasa.

am gasit o singura chestie… draguta. la un moment dat somnul (catfish) miorlaie. doamne, sa citesti teodosie cel lung pe o vreme asa ploioasa! ma mir cum de mai am puteri sa scriu aici.

a, sa nu uit:

apare pt. prima data leo deghizat in rolul de lin mustacios care umbla in mulat. nu c-ar avea vreun merit, dar asa sunt pretenarii, se baga unii pe altii in carti, nu ca personaje principale, dar sa fie acolo:

Ulterior, aparuse ca din nimic un grup de lini cu costume mulate pe corp, care executasera un fel de balet-pantomima (muzica nu mai era deloc), ingenuncheasera si se tarasera pana se facusera nevazuti.

leo e al doilea lin (d-aia i se mai spune si premiul 2)

compozitia stema cu sabioare de m.mulliganoglu

hayhay

duminica
Dambovita tulbure. am mers cativa km in jos cu barca. un vijoi excelent pt. baie la Podu Rizii, pe langa vechea cruce de piatra care odihneste nestiuta in buza zavoiului, unde i s-a aratat Aristiei diavolul sub forma unui mos cu barba alba pana in pamant tragand din lulea de cires. omul de flori cu barba de matase. cateva zeci de sabioare, pumnale suierate pe verdele negru al aninilor + 11 raci care mi-au lasat ceva semne de vitejie. m-a extras Padurarul. am gasit gradina invadata de maci batuti, uriasi. troscotul verde negru imi trece de genunchi. am inaugurat noul foisor al Padurarului, in stil persan, dupa unele idei ale mele. pacat ca s-a zgarcit la materiale, solzii acoperisului de un verde spalacit cu un soi de sclipici. eu vorbisem despre verde plin, de China. chiar si asa, o lucrare reusita. libatiuni repetate. am castigat 70 lei pariind pe Sigeberht, ragaochu

luni
m-am plictisit cu kerouac, pe drum. cum nu aveam altceva, am cotrobait prin podul zmeilor papusoi. printr-o minune d-zeiasca am gasit Champignons de G.Becker. m-au bucurat nespus ilustratiile superbe care mi-au incantat copilaria.

marti
?!

miercuri
seara la CB. ospatari lenesi, mancare proasta & „berea casei” facuta de tuborg. Theodora Doria in mare forma, demonstrand ca dacii erau mercenari, nu gospodarii pe care ii stim din cartile de istorie. argumente solide pentru Closca cu puii de aur, cel mai mare tezaur din lume pana la descoperirea mormantului lui Tutankamon, ca tezaur al hunilor, nu al (vizi/ostro)gotilor, nici tracilor. ne-am incaierat putin la Tsepesh pe care il considera un dement. tot asa s-a spus si despre Oda Nobunaga, numai ca, dupa ce i-a luat capul lui Imagawa Yoshimoto (2000 : 30000) in Okehazama, acesta s-a transformat intr-un geniu militar. Lord Balaor nu a fost norocos si nici nu a avut razboinici pe masura lui. totusi, a lipsit atat de putin…

joi
?!

vineri
dupa experienta esuata cu kitul de Agaricus Bisporus, am primit in dar niste schije cu bureti de fag (Pleurotus Ostreatus). as folosi lemn de plop- sansele sa se prinda sunt mai mari, dar, daca imi iese, il vor toca repede.

pe la 12 un email in care o colega (de obicei f. rezervata si distanta, deci placuta) ma intreba, f. ingrijorata, daca am murit. se pare ca circula intre colegi un email cu vestea mortii mele. si cum folosesc rar emailul pt. a-i contacta, eram singurul care nu stia. glume. am raspuns si eu precum Ota Dokan:

had I not known
that I was dead
already
Iw would have mourned
my loss of life

VPSuri salvate dan fostul pod al zmeilor papushoy

din toata frumoasa mea colectie de VPS, ascunsa in podul candva in stapanirea zmeilor papushoy (acum fieful viespelor care fabrica acea miere halucinatorie, dar si otrava cumplita, dupa cantitati), am mai putut recupera 5 numere din ’69.

de cele mai multe ori c’o coperta superba, desene bune, povesti decente, VPS si-a incetat aparitia in ’90. imi pare c-a avut o urmasa: Vanatorul si pescarul roman care nu mi-a captat interesul in f’un fel.

ce diferenta intre VPS si revistele de acum! nu stiu daca ati rasfoit f’una pt. crăpari, acesti ingineri ai artei pescuitului. sau poate ati prins (din greseala, desigur) fo emisiune despre pescuitul crapului pe zeroteve, mai nou, sau pe primateve, mai vechi. cam 90% din pescuitul crapului se reduce la preparat nade dupa retete care contin zeci de ingrediente. pe fir sunt montate luminite si avertizoare sonore. locul se nadeste cu vaporase cu bascula, telecomandate. galeti cu porumb, saci cu tot felul de prafuri, bidoane care contin substante misterioase cu nume din cifre si litere. apoi monturi sofisticate cu fire care nu se rup nici la atacul unui peste spada. paradoxal, toate mizeriile astea imi amintesc de polimerii coanei leana, academicianca.

cu atat mai mult se face remarcabila emisiunea lui V.Tarus de pe TVR2: „Pescar hoinar”, singura decenta despre aceasta mare arta. Tarus a avut o initiativa „independenta” (?!) dupa revolutie:

intorcandu-ma la VPS (pe care o studiam ca pe un txt sacru), trebuie sa mentionez superbele fotografiile ale lui Al.Satmari. chiar daca patata, distrusa, inca se poate aprecia maiestria acestui aranjament cu fazani:

VPS avea si umor. cuminte. un exemplu:

iata un pescar de sex opus din anul ’69. de remarcat palarioara acestei vanatoresse de lipan
(peste acum, imi pare, disparut):