Archive for the ‘herburi’ Category

MJK catre NAB. 7

Aprilie 25, 2014

Nu mă pot introduce așa ca un bivol prin forța coarnelor, trebuiește subtilitate


Sâmbătă, 9 ianuarie [1907]

Dragă Amice,

Mă grăbesc a răspunde immediat la scrisoarea ta, care m-a pus pe gânduri. Afacerea cu le vieux chameaux nu e imposibilă deloc. Agentul tău care e franc-chasseur de Boves nu are nici un interes să te mință – câtă vreme până la reușita afacerei nu încasează nici un rouge liard. Și pe urmă Boves poate deveni Bovimente dintr-un simplu condei. Afacerea mea e mult mai delicată: îmi lipsește agentul, agenta mai bine zis. Și într-o asemenea tramă daca n-ai o ființă și de încredere și abilă (și interesată mai ales) nu faci nimic. Nu mă pot introduce așa ca un bivol prin forța coarnelor, trebuiește subtilitate. E înconjurată, ce e dreptul, Dulcineea de un clan de păsări de pradă, dar pe care să pun ochii? Toate au să-i spună că sunt un vițios, un pontangiu, un scelerat, un mec sau cine știe ce gogomănie și Ea (Zimkutza) (afară de cazul unei passiuni vehemente) are să se effaroucheze și îmi trage perna de sub cap. Eu însă am să încerc a-i fi prezintat (ceea ce e foarte greu), e o ființă bizară și voi stărui în sensul să îmi publice romanul care atunci va fi gata. Cu o reclamă abilă s-ar putea convinge că sunt un talent, ceea ce e indiscutabil, și ar convola cu mine într-o poetică nacellă. Dacă are un belfer îmi este indiferent; asemenea belferi nu sunt greu de évinçat. Dragă amice, ai în mână un pont fin, gândește-te ce prosperitate ar fi să dejunezi avenue du Bois și să dinezi la Boves. Dacă însă ai déffaillance atunci totul e pierdut. Ce vrei să fii, cal sau măgar? Dacă vrei să fii cal (étalon pur sang, saillie réservé) fii un Barry-Lyndon. Dacă vrei măgar, ia exemplu generația întreagă. Până acum însă ai fost un pontangiu; aventura cu contessa N. de Boïcesty a fost fină, mai ales că financele erau de partea contesei. Quelle rose, mon prince! Daca ai ocazia să mai faci o escapadă, nu o pierde. Pontul e însă să o atragi pe juna contesă în flăcările Parisului, de care nu trebuie să te distanțezi. Nu trebuiește însă (dragă amice, e un scrupul al meu propriu) să te encrapulezi prea tare cu o asemenea persoană. Corsicanele sunt perfide ca unda. Mâine, poimâine îți administrează un coup de poignard sau une balle sau o dușe de vitriol. Asta ar fi un dezastru – blestemul lugubrei Florica. Sau îți poate trânti în spinare pe un bandit ca Vilfredo, hoțul de catâri, spaima Corsicei. Daca însă e ocazia să te amuzi „sans casquer nu e rău – prudență însă. Știri din București nu am ce-ți da. E adevărat, nu e o simplă supozișie că Vlădoianu a fost respins de la examenul de atașat și că au reușit Vichy și Telemache. Nu știu daca tu ai idee de ce mare huligan a fost Lucă Sturdza? La 16 ani a plecat din Brașov cu un popă bețiv, și în loc să ajungă la Liège a ajuns la Triest. Chef mare, beție și frăție. Au luat vaporul. Chef mare, iubire. Ajunge la Veneția, chef mare. Gondola! gondola! Până s-au isprăvit banii. Lucă nu-și aduce aminte nici de Veneția, nici de nimic, atât știe că era o mare furtunoasă și gondola, gondola și că a aruncat o masă de marmoră în capul unui hotelier „Capello nero” care fusese odată obraznic cu mătușa lui Rosetti, asta cu un an înainte. La Liège s-a collat cu o damă fină care avea un castel și avere. Ea îi a propus să fie Alphonse al ei și să vie la Paris. El a refuzat. Aci a fost bugomil, unde pui că avea și el 400 frcs par mois. Dragă amice, mi-e greu să-ți spun, dar n-am încotro. Acum sunt în imposibilitate de a-ți avansa cent sous. O grămadă de nenorociri care de care mai alandala au trecut peste capul meu. Am rămas mult timp singur în București în casa pe care o locuiesc aci și care e afară din oraș. (Nu stau decât provizoriu până în primăvara când luăm o casă convenabilă.) Afară din oraș, nu la țară firește, dans la banlieue și banlieue aci e infect. Pensia întârziată și o sumă de cheltuieli m-au făcut să apelez chiar la Barbu D pe care l-am touchat fort galamment. Regret că nu-ți pot trimite pentru ca să te îndatorez pe tine, cât despre Odescalchi acest youpin, trebuie să aștepte. Hârtia semnată de tine nu este o armă. Are cel mult dreptul să-ți secuestreze averea mobiliară, care tu n-o ai. Dacă protestează, mănâncă papara tot el. Și lucrurile nu vor ajunge până acolo. Amână-l fără termen, adică nu-i scrie nimic. E însă momentul să-l massacrezi cu un nou împrumut. Imediat ce sunt iar în fonduri (am fost, am avut odată în mână 43 500 francs cari s-au evaporat, nu e vorbă că nici nu m-am amuzat 2 bani), mă voi pune imediat dar la dispoziția ta.

Încă o dată îți repet le youpin est impuissant, tu peux le tenir à discrétion et le taper comme un mouche. Nemaiavând spațiu nu mai adaug une rallonge de hârtie ordinară, îți urez numai bonne chance, ca să ne putem reuni iar au „tapis francs” pentru scopuri illustre. Îți voi mai scrie în curând. Bonne chance, ca de la un frate.


Mathieu J. de Caragiale
comte de Karabey

lestrigoni

Martie 19, 2014

la CB, în fumăraie. trag de o berea casei făcută „special” de Tuborg. eu o știam slab acidulată, asta e sifon. mă aflu în mijlocul unei societăți selecte compusă din funcționari bancari cu manșetă la pantaloni, turiști latini și ruși care se bucură zgomotos de minunile patriei, ceva pizdulici multinaționale care-și tot trag selfiuri cu iahnie de fasole și obișnuiții locului cu mese permanent rezervate. admir herburile cu claxoane și halbe atent ticluite. undeva, în pod, se tânguie Jean Mascopol. contemplația mi-e zgâriată de apariția unui crainic de arme într-o togă vișinie cu laleaua casei Abibas în cantonul stâng. el deschide calea pentru doi seniori în cămăși roz, bronzați în solar, în costume scumpe cu mâneci acoperind ghiuluri, brățări, ceasuri. alaiul seniorial se împlinește cu două domnițe, la fo 40 de anișori, care străpung atmosfera de sarmale și mititei cu lănci de șanel faiv. chelnerii, de obicei niște putori preocupate de decorațiunile tavanului, prind viață. ceva patronii de măcelărie, gen, sunt imediat serviți cu apă plată și câte un hârdău de mâncarea cavalerului. pupezele cu câte un cocktail cu multe paie în culorile curcubeului, creații ale unui barman fiujăn lăsat de capul lui, și câte o frunzuliță de mentă pe o spârcâială magenta. crainicul discută afaceri cu chelnerii lângă dulapul cu veselă și-i ciupește, pe rând, de obraji. patronii mușcă direct din feliile groase de pâine, pupezele mângâie feisbucu pe niște palete de cricket, un chelner plonjează spectaculos și, în cădere, împrăștie bere pe rozul câmpului patronului cu mai multe brățări. seniorul îl înjură în ceva italiană de abator și-i arde o palmă după ceafă. îmi închid porțile simțurilor și-mi pun în cap silent shuffle.

MJK catre NAB. 6

Iulie 7, 2012

mai scrie-mi și tu din când în când o vorbă, două unde ești, nu uita pe nobilul exilat în patria capsomanilor

 

Din București

3/16 Janvier, Mercredi [1907]

Dragă Amice,

Scrisoarea ta m-a aruncat într-o confuzie penibilă. Pe cât de bine îmi părea că ai niște ponturi așa de fine, pe atât mă simțeam de nefericit în această cetate blestemată a Bucureștilor. Aventurile tale cosmopolite mi-au dat speranța și cred că nu voi muri înainte de a f… nemurirea dans la ville lumière. Escapada cu mica corsicană m-a neliniștit întrucâtva, sunt un om sceptic și mi-e teamă de perversitatea damelor ca de mușcătura unui șarpe. Dar cum știu că ești un mare huligan am înțeles că n-are să te poată face ea să cânți. Îmi pare rău că în seara aia n-am intrat buzna în curte la Hortense, am fost prost, dar timpul nu e pierdut. (Ce e dreptul, nici parale nu sunt acum.) Eu mai mult timp n-am putut ieși din casă, am fost răcit. Am citit însă în gazetă că bietul Vlădoianu a căzut la examenul de atașat și a reușit Vichy (Céléstins) și Telemache. Cât timp am stat închis am scris un roman modern, palpitant și vițios în franțuzește. Când am să dau de fonduri îl voi publica. E vorba de fenomenele atavismului (Oh! Oh!) Am scris degeaba domnișoarei P., se vede că nu i-a parvenit missiva mea. (Îi propuneam o întâlnire diplomatică unde să discutăm chestia copulațiunei în raport cu separațiunea amicului Briand sau Hagron.) Aș vrea să fac un petit coup șă mă mai înviorez nițel. Ceva bun este că lucrez în sensul Zincutzei. Această bizantină are un administrator căsătorit, un francez. De primăvară dau asaltul așa cum te-ai pregătit tu să-l dai ispititoarei Le Mer de Villiers (le vieux chameau). Ea și cu Zimpkutza sunt doi cupidoni. Am să fiu prezintat Mathieu-Jean etc. penseur subtil et romancier distingué. Am să-i spui că am avut le coup de foudre, zărind-o într-o aureolă crepusculară și am să-i cad în genunchi, orice ar fi să fie. Aventura cu italianca m-a cufundat într-o mare melancolie. M-am gândit că tinerețea mea se duce și eu n-am flambat încă o așa afacere. Dragă amice, mai scrie-mi și tu din când în când o vorbă, două unde ești, nu uita pe nobilul exilat în patria capsomanilor. Eu m-am desfăcut de societate și pe tăcute lucrez mereu. Poate că după un succes (ce sper a avea), adică după ce voi regula niște complicații stupide personale, se va schimba natura aceasta obscură și pentru mine. Văd că tot ce ți-am prorocit eu se îndeplinește (ai aventuri, ai tapat niște rasta și pe amicul Leon Bourgeois). Stau uneori și-mi imaginez ce duble-succese am avea noi în acțiune dublă cu un apartament estetic, un auto și alte producții ale civilizației. Ești un pontagiu și ai norocul să fii în Paris. Să nu te lași nicidecum. Luptă ca un adevărat Bassaraba. Sunt foarte curios de activitatea ta, aștept numai un semn și viu și eu. Am niște idei suverane de instalație și de procedeuri. Să-mi scrii ce ai făcut la Ajaccio, de unde cred că te-ai întors, și care-a fost ultimul act al aventurei corsicane. Eu sfârșesc, dragă amice, urându-ți cea mai întinsă șansă în operațiuni. Nu mă uita. Zilele astea mă întâlnesc cu Vlădoianu să mai aflu ceva cancanuri pe care am să ți le comunic. La revedere în curând, dacă soarta va vrea să ajute pe ultimii boieri și principi orientali.

Ca un frate:

Mathieu

hoinarind prin curtile arse

Iunie 16, 2012

din vitrinele abatorului Voaleta ma privesc tacute mirese ‘namorate, plutind jos, prin aerul des, in clopote matasoase, in clinchetul lantugurilor prinse de sarmele abacului sabaot, asteptand impacate arderea si sfartecarea pentru a-i fi placute unui zeu strain, jinduitor

hoinarind prin curtile arse

Iunie 7, 2012

inca se lucreaza la Curtea-Veche. de 666 de ani se tot zideste bijboaca patimilor rele. langa paraclis, o tiganca isi aranjeaza puradeii pt. cersit. ceva nu ii iese si se tot autocritica: „baga-mi-as sloboz in nas”. o iau prin piata de flori, pe Fierari, spre locul de intampinare a Crailor: „idei”, tuzlama, vioara lui Ciolac, mosirea & nasirea micilor. o ruina, pana si consignatia s-a mutat spre numere mai mari, poate mai norocoase. prin praful gros abia se desluseste salonul, cu pardoseala originara, in care se incingea „sarba avocatilor”. o harpie strajuita de doi satiri vegheau dionisiacele serbari.

daco romanica salveaza vieti

Aprilie 5, 2012

carti pentru care as fi ucis se gasesc aici:

http://www.dacoromanica.ro/

ccv

Martie 18, 2012

pe marginea unei pagini din Familiile boieresti romane (Lecca) MJK noteaza:

(?) Mateiu Basarab e îngropat la Arnota (Vâlcea)

MJK catre NAB. 5

Ianuarie 4, 2012

ne mai îndulceam exilul calomniind

Din București

Luni, 4 Décembre [1906]

Dragă amice,

De cinci zile n-am mai ieșit din casă cu toate că timpul nu e așa de urât. Ninge în mare abundență. Eu sunt nefericit. Stau în casă la gura sobei și mă gândesc ce bine ne-ar sta să zburăm cu dame fine pe încântătoarea Riviera într-un auto. Eu am primit o singură scrisoare de la tine, ce e dreptul, zilele astea n-am mai fost pe la Capșa. Eu iar m-am retras din circulație, bani nu sunt, ponturi în perspectivă nu, nimic. Mai înainte, când erai și tu, ne întâlneam serile la „Nestor” sau altundeva și ne îndulceam exilul calomniind. Dar, nu se știe cum se va învârti roata, poate că în curând avem să zburăm ca o pasăre mare cu pene lungi. Dragă Amice, să nu mai îmi scrii la „Capșa”, îți voi da eu adresa mai jos. Și să nu-mi trimiți niciodată cărți poștale porcoase decât în plic, altfel le confiscă poșta. S-a publicat un regulament după decizia de la Cassație. Într-o seară, când mă întorceam acasă pe str. Soarelui, am văzut la o poartă un auto electric și o damă fină vorbind franțuzește cu un chauffeur pontangiu. Am crezut că e o minune cerească și că sunt pe o Avenue la Paris. Era Hortense P. cu o toiletă princiară și cu o pălărie cu 24 de pene albe ca maréchalul de Villars sau Rohan-Soubise. Eu eram cu capacele la ghete și oprindu-mă la doi pași o admiram. Ea se uita la mine cu mirare, dar nu putea să-mi distingă figura și vorbea mereu cu franțezul, lungind vorba. Auto-ul a plecat, ea a intrat în curte, eu am înaintat câțiva pași. Atunci s-a oprit în mijlocul curței și s-a uitat cu un așa aer provocator – și goguenard, atât că nu mi-a adresat cuvinte invectivându-mă. Eu nu m-am turburat, dar, cu toate capacele la ghete, n-am avut tupeul să intru în curte să o sărut, ar fi fost o lipsa de tact. E o typesă archi-fină dar nu poți s-o enlevezi, substanța necesară vieții ei cocodettă nu e măduva mea arzătoare, nici limbile mele fervente, ci poli, aur scânteietor și bilete de bancă multe, multe (De așa ceva nu dispun eu, Matteo,, principe Caragioli, chevalier chrétien et panseur français). Lăscăruș Catargi l-a ofensat pe Melot, spunând în cameră că e un fel de escroc. Melot l-a provocat în duel, luând ca martor pe Cuștica, bărbatul ilustrei Hortense. Catargi a refuzat să se bată zicând că nu cunoaște și nici nu vrea să cunoască pe acel bandit (Melot). Astă seară se cântă la operă Enoch Arden, compusă de Alexis milionerul, omul lui Dumnezeu. A murit Mme Anne de Kalindero. Printr-o ciudată coincidență am fost și eu la înmormântare. Fănică venise cu un joben ca al tatălui lui Fr Josef . Dudu a leșinat de mai multe ori. Eu stăteam după un stâlp lângă niște dame care calomniau. Era ceva sfâșietor cum plândeau fetele alea. Cantacuzino, ăla cu pelerina, stătea ascuns și hoțul ăla de Galitzi tot așa. Eu am plecat cu Odobescu. Toată lumea bună venise și adresa condoleanțele lui Iancu K care parcă nici n-avea idee, parcă-l îngropa pe el. Dragă amice, lucrează tu și pentru mine, gândește-te că planurile noastre sunt mărețe, că de unde suntem până unde vrem să ajungem e atâta drum. Drumul e lung, viața e scurtă, și o viață fără plăceri e o lungă și tristă preparare pentru examenul suprem al morței. Pe (așa zisa) viață viitoare – oricum ar fi, eu unul mă piș cu toată intensitatea la maximum. Un hotel fin, cal arab, electricitate, auto-uri, valeți stilați, Hortense și Ionica, Marquisette, astea ne trebuie nouă. Filonul, filonul unde e! Eu cred că se va ivi. (Al lui Lehliu mi se pare că s-a cam epuizat.) Eu n-am mai văzut pe nimeni, nici nu aveam timp du reste. Episodul cu Hortense m-a impresionat în sensul că am putut să-mi imaginez un singur moment că trăiesc o altă viață – acea viață de care am vorbit atâta, de atâtea ori. Și mi-am zis, cu mulți bani, inteligent întrebuințați aș putea să am acum și auto și chauffeur și pe Hortense (și chiar pe Cuștica). Unde sunt acei bani mulți. E de datoria noastră să-i găsim. Îți scriu, dragă amice, această scrisoare, pentru a te felicita de ziua ta de Sf. Nicolae. Îți urez aceleași succese pe care mi le urez mie însumi. Le știi și tu: un venit mare (de la 300 000 în sus), viață lungă (cât a Cardinalului Richard, 95 ani), dame fine la gust și discreție. Aștept o depeșă, un cec de câteva cearceafuri ți vin. Oricum sper că te voi revedea eu. Noroc, bonne chance, beaucoup de bonne chance autant qu’un mortel (fin) puisse en avoir. Cu acestea te sărut cordialement, cher cousin, lieber Oheim.

Mathieu-J. Caragiale

P.S. Eu sunt mutat provizoriu dans la banlieue până la Sf. Gheorghe.
Iată adresa:
Str. Crângași-Grant nr. 1.

geometrie sentimentala

Septembrie 4, 2011

gandacul serii urca ghiocul de porfir

nedezicandu-ne de hidra atlantica din uvedenrode sau de racul fosforos care se agata de poalele serii in joc secund, marturisim osmanofilia jos-dunareana din isarlik. dupa ce intalneste la infinit sabia norvega (pe care o ascunde in „limpezi lame…”, pentru a-i inalta soarele heptatonic in incheiere), Profetul isi stinge linistea intre 12 turci pal-sfaraitori in apa salcie a dunarii imparatesti, ghemuit in vatra de argila, ca la inceputuri. si 3 axe universale si-au iesit din infasurare si au deschis lumea. ele erau spatiul, timpul si inaltarea. si a fost seara si a fost dimineata: ziua a opta.

numele lui Pantazi

Iunie 12, 2011

mai frumos nu se putea să sfârșească

imi tarsaiam ruina pe Academiei. simtisem si eu, ca Nobunaga la Tedorigawa, cat de amar e gustul infrangerii. cautam ceva inaltator care sa ma scoata din baltoaca crescuta in urma deschiderii stavilarului. ma opresc la un buchinist. cartea am gasit-o intre un tratat despre duel si o monografie a Targovistei.

Dudescu, ca toate marile case, dupa cum observa Mateiu, a sfarsit printr-un Constatin. mama acestuia, Anita, „podoaba a blandetii”, era fiica lui Nicolae Stirbei si a Mariei Golescu. bunicul dinspre tatal Nicolae era, desigur, un Constantin, iar bunica Maria fiica lui Antioh Cantemir, deci Pantazi Campignano ii era unchi. din lucrarea lui Lecca nu aveam sa aflu multe, din contra, Constantin e confundat cu tatal sau Nicolae etc. inviorat ma instalez pe o prispa si ma scufund in cartea lui Alexianu. Dinu Dudescu a crescut intr-o cetate, adevarat domeniu ducal, in care nu indraznea sa intre nechemat nici voda. peste garla fata de targ, in mahala, casele Dudestilor se aflau langa cele ale Vacarestilor (Arnoteni la Mateiu). imi inchipui ca toate acestea i-au venit lui Mateiu firesc, toate aceste nume si locuri si fapte plutind ca fulgii in glob pana s-au asternut multumite in paginile cartii crailor.

mai cer vin. e cald. sunt ametit. vis-a-vis, poate chiar in cladirea roasa de apa si mucegaiuri, Pitesteanu a cinat pentru ultima data cu acel misterios Pantazi al carui nume de botez era, neindoios, Constantin. la varsta majoratului tatal sau se stinge fulgerator. il urmeaza repede, in mormantul de la Sf. Apostoli, mama sa. nu resusesc sa gasesc niste fotografii cu piatra tombala care, pare-se, exista inca. ultimul Dudescu e o fiinta firava, cu un trup necrescut, urmare a unui accident din copilarie. mai multe detalii despre betesugul de care a suferit toata viata n-am putut afla. dar putinatatea trupului ii e compensata de necuprinsul inimii. tanar invatat, patriot impetuos, se alatura partidei boierilor care nazuiesc la dezrobirea principatelor: Ghiculesti, Campineni, Cantacuzini. in acelasi timp, Bukalele e in maximul luxurii, iar Constantin e pe coama valului, calarindu-l ghinghisian, desfasurand cel mai spectaculos trai bizantin. chefurile lui intra in folclor. speriate, surorile, impreuna cu tutorele si unchiul sau, Radu Golescu, incearca sa-l opreasca de la praduirea celei mai mari averi din Valahia si de la potentiala acuzatie de hiclenie, mergand pana la a incerca sa-l calugareasca. acum mare vornic, Constantin cauta sa scape la Viana si reuseste, ajutat si de titul de conte al imperiului, dupa bunicul sau. intors in tara se casatoreste cu tanara Ruxandra Manu (Sutu), o faptura angelica care, insa, nu va rezista pana la sfarsit „nebuniei” acestui ultim print bizantin. boierii isi pun speranta in Napoleon. Dinu se implica total si risca tot. corespondeaza cu Pasvantoglu, pasa de Vidin care se saturase de sultani, combina cu agenti francezi, calatoreste mult risipindu-si enorma avere. in Egipt turcii sunt infranti de armatele franceze. valahii exulta. turcii afla desptre uneltirile lor si casapesc cativa, printre care si cumnatul lui Dinu, Alecu Vacarescu. boierii se hotarasc sa treaca la fapte si decid sa-l trimita pe Dinu, care vorbea excelent frantuzeste (pe langa relatiile excelente cu agenti francezi), cu o scrisoare la Bonaparte. desi putred de bogati, nu aveau bani lichizi. daravera e zugravita in scrisoarea Baltaretul a lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri (Ghica il confunda pe Constantin cu tatal sau, Nicolae).

ce fiinta extraordinara a fost acest Dudescu! ce prodig! in Paris paveaza drumuri cu zahar care ii amintesc de omatul scartaitor din multiubita Valahie, la dineuri ravisante planteaza bijuterii somptuose sub servetele printeselor, simple fleacuri, mici atentii. uluieste Franta. dar datoriile se strang si creditorii isi cer partea. chestiunea zguduie economia Valahiei, insusi domnul e nevoit sa angajeze negustori care sa faca socotelile. intre timp razboiul franco-turc se stinge, iar eroul nostru sta pitit prin Dambovita, al carui ispravnic este, intre timp fiind descoperit complotul impotriva turcilor. de a doua sotie, Maria Cantacuzino, divorteaza dupa numai un an. prin 1812 e ocarmuitorul Valahiei Mici. i se lichideaza averea si se hotaraste sa paraseasca din nou tara. marturii sunt putine, dar din ele reiese acelasi lux dement. daruieste la o cina unei conteze unguriene vesmantul pe care aceasta il admirase si care, tesut fiind in Afganistan, cantarea 500 de taleri. se deplaseaza cu atata pompa de „parca vrea sa cucereasca Ardealul”. nu se opreste din calatorii si aventuri (tine in solda persoanje fabuloase, pitici si talhari la drumul mare) decat atunci cand nu mai are nici un ban si e obligat sa traiasca la manastire. nu se stie cum a murit, daca a murit.

dupa a doua sticla lucrurile incep sa pluteasca. copiez descrierea sigiliului de caimacam, boierie in care a saracit in loc sa se imbogateasca, caci, dupa cum marturiseste un general francez (care l-a cunoscut bine si cu care s-a facut frate de sange, dupa obiceiul valah, tot asa cum va fi fost si Pitesteanu cu Pantazi), „desinteresul lui natural nu-i ingaduia sa jefuiasca pe bietul taran”.

lebada trecand pe apa si un castel strajuind malul, o acvila bicefala chesaro-craiasca si o coroana contala cu 9 fleuroane


%d blogeri au apreciat asta: