Archive for the ‘corpusculare’ Category

lestrigoni

Martie 19, 2014

la CB, în fumăraie. trag de o berea casei făcută „special” de Tuborg. eu o știam slab acidulată, asta e sifon. mă aflu în mijlocul unei societăți selecte compusă din funcționari bancari cu manșetă la pantaloni, turiști latini și ruși care se bucură zgomotos de minunile patriei, ceva pizdulici multinaționale care-și tot trag selfiuri cu iahnie de fasole și obișnuiții locului cu mese permanent rezervate. admir herburile cu claxoane și halbe atent ticluite. undeva, în pod, se tânguie Jean Mascopol. contemplația mi-e zgâriată de apariția unui crainic de arme într-o togă vișinie cu laleaua casei Abibas în cantonul stâng. el deschide calea pentru doi seniori în cămăși roz, bronzați în solar, în costume scumpe cu mâneci acoperind ghiuluri, brățări, ceasuri. alaiul seniorial se împlinește cu două domnițe, la fo 40 de anișori, care străpung atmosfera de sarmale și mititei cu lănci de șanel faiv. chelnerii, de obicei niște putori preocupate de decorațiunile tavanului, prind viață. ceva patronii de măcelărie, gen, sunt imediat serviți cu apă plată și câte un hârdău de mâncarea cavalerului. pupezele cu câte un cocktail cu multe paie în culorile curcubeului, creații ale unui barman fiujăn lăsat de capul lui, și câte o frunzuliță de mentă pe o spârcâială magenta. crainicul discută afaceri cu chelnerii lângă dulapul cu veselă și-i ciupește, pe rând, de obraji. patronii mușcă direct din feliile groase de pâine, pupezele mângâie feisbucu pe niște palete de cricket, un chelner plonjează spectaculos și, în cădere, împrăștie bere pe rozul câmpului patronului cu mai multe brățări. seniorul îl înjură în ceva italiană de abator și-i arde o palmă după ceafă. îmi închid porțile simțurilor și-mi pun în cap silent shuffle.

iarna e ca primavara

Februarie 2, 2014

ma uit de-a lungul Cameliei, pare ca vinaria e inchisa. intru in piata. nucsoara (nepisata), stafide de toate felurile, broccoli, toate smecheriile. nici urma de ceapa verde. capatana de laptuca a ajuns la 3 lei. cartoane mari cu prune uscate „fara fum”. caut prune uscate si afumate – nu se afla! am o lista pe undeva prin multitudinea de buzunare ale canadienei. colcaiala de ghimbir, fojgaiala de spanac. zaresc in capatul halei frezii albe, poate imi vor reduce crucile negre. navighez pe sleaul Cameliei agatat de o sacosa din care se itesc muguri albi, parfumati. ma opresc la Dan. e deschis, sunt niste amanite muscarii, lucrate in stejar, in fata vinariei. 8 surori patate, dintr-o tulpina. intru in amestecul de poezii de Villon pe cartoane mari, albe (frumos caligrafiate), fotografii de epoca, desene, bastoane, votive viticole, amintiri de la Sovata, rurale, urbane: „ca nu se plictiseasca clientul cat ii fac plinul” + o lada din brad dedicata sacoselor, sa nu fie depuse direct in zloata. imi fac socoteala ca acolo e stransa o avere, sunt multe piese senzationale, dar nu vinde nimic (l-am mai incercat), e decorul afacerii. doi tigani in fata mea isi fac plinul peturilor de jumate cu ceva tarie. evident ca eroul nostru le vorbeste pe tiganeste. sunt convins ca stie moldoveneste, ungureste, greceste. iau niste merlot prost (cel mai bun rosu sec la care are si certificat, an, podgorie, toate alea; bate si bon fiscal) si vorbim putin despre Villon. acum ii place mai mult balada rotofeiei Margot decat cea vesela despre crasmari. ma declar multumit. imi da sa mai gust si-o posirca cu gust de cuie ruginite. intra un profesor pe care il saluta ceremonios, apoi inca vreo doi. nu se abtine (in semiton): „poftiti domnilor profesori, directori, inspectori, …”. ne salutam ceremonios vreo 30 s, fac niste manevre complicate, imi recuperez sacosa din lada, ies in lumea cea mare, spre casa, spre tine. voi fierbe vinul prost – nu c-as fi genul care fierbe Dragaica Rosie. cuisoare, scortisoara, coaja de clementina, o stea de anason. si peste ele merlot-ul care le va impreuna intr-un suvoi de zambila, mirosul mortii. acum ca si atunci. ma vad tuns chilug, intr-un complet bleu cu picatele albe, arcanit de bunica-mea sa ma dau pe sub masa domnului (parca e joia), cu un buchet mare de zambile indigo. braul micii biserici albe e semanat cu sfinti in medalioane severe. deasupra noastra e un barbos razbunator, gelos. am gasit cateva oua de cioara pe care le tin ascunse intr-o cutie de pantofi. salciile au mucegait, sigur trage bibanul si crapul chinezesc in groapa doi si cum scap de aici o tai peste camp, pe langa movila. viata e in alta parte.

high in Shanghai

Ianuarie 17, 2014

infulec niste frunze late de papadie care fierb incet in bolul murdar, intr-o rână, pe pirostriile spirtierei. sunt rupt. imi sprijin capul pe mana stanga si privesc, de-a lungul stramtorii dintre o sticla de Tsingtao si un bol plin cu bucati cubice de coaste de mamut, la focul care abia mai palpaie. sunt la etajul gol al unui restaurant rosu foarte chinezesc. n-au in meniu bautura si fumatul e interzis, dar mi-au adus bere si tigari si o farfurie in care sa scrumez. chinezii sunt foarte misto cand cred ca ai bani (teapa!)

las un bacsis generos si ies, pe langa 5 luni pline aliniate pentru ceva mare eveniment, in mirosul intepator de burta pe care o tot curata cel mai meticulos om pe care l-am vazut vreodata. de dimineata pana seara piguleste grasimea de pe burti. mii de burti grase- de porc, de vaca? in mod normal as bori, dar fiind high…

trag dintr-o tigara iute (am uitat marca) care abia scoate fum. o iau pe Guizhou si fac stanga pana in fata teatrului unde cupluri de batrani danseaza chinezeste pe un tango chinezesc. luminile imi strepezesc ochii. ma asez la o terasa si trag de o bere. un cretin imi distruge camperii cu niste pasta alba. il las sa-si desavarseasca opera si-i dau ceva maruntis. imi spune ca niste americani i-au dat 100. ii spun ca prostia vestica se prezinta in diferite forme si grade. nu cred ca m-a inteles. oricum, pleaca (prefacut) suparat. apare un grafician care imi termina un portret dumbo (foarte flatant) in inca doua beri. as bea ceva tare, dar astia au numai cacaturi ciudate.

ies in infecta Nanjing, in colcaiala de pestime si ceva tarfe. unei uratanii gen tocilara ii dau flit direct. dupa cativa pasi ma flancheaza una la fo 50 (arata ca o europeana de 18 – nicio noapte fara club & capra la colt) si alta descreierat-extaziata. vor sa-si exerseze engleza. le spun ca au gresit adresa. bineinteles ca engleza mea e de Oxford, vor sa ne cunoastem etc. le spun ca aveam impresia ca in regimurile astea gen comunism prostitutia se pedepseste grav. inteleg tot in afara de comunism. maimuta cauta pe un ifake comunism, nu stiu daca intelege. vor sa ne imprietenim, nu prostitutie. stiu smenul de la o draguta de la receptie. ar urma o ceremonie a ceaiului care ar costa o mie de euroi (+ o mie daca ceaiul cu uischi se lasa cu muie), iar triazii sunt destul de seriosi in privinta banilor; daca ai nervi tari, poti sa bei si sa futi moka, in RPC nu se intampla astfel de fapte. stiu ele un loc dragut, liniste, alea. le spun ca n-am bani, dar daca imi fac ele cinste cu un uischi bun, putem sa sporovaim la barul hotelului. fetele maresc miza, dar deja m-am plictisit. se mai maimutaresc pe langa mine cativa pasi si renunta.

o iau spre piata, ochisem un bar superb cu vedere la o cladire minunata, cu un fel de sera la parter. broscoi uriasi dau sa rupa plasele puse pe niste ligheane vinetii, serpi negri se unduiesc in apa scazuta. totul aici e mancare/bani. astea cred ca se uda in functie de gradul de umplere a frigiderului. portretul in carbune, plasticat (folia autoadeziva ar mai fi costat $2, dar pentru mine a fost fara bani, desi i-am explicat artistului ca a gresit proportiile si nu sunt asa de tanar si as fi preferat un portret melancolic, dar gustul chinezesc-rosu…), imi umfla buzunarul stang al trenciului. trec pe langa barul vagon si imi amintesc ca vrei un magnet pentru frigider cu SH. iau unul cu $2, desi ceruse 10. pretul real e sub 1, dar treaca. vanzatorul ii strecoara unui coleg un „fucking Chinese” dupa ce intorc spatele, dar nu cred ca-l merit. oricum, din principiu nu mi l-ar fi dat cu $1.

barmanul e interesat de fotbal si ma innebuneste cu eruditia lui. e foarte dezamagit ca n-am nicio treaba. n-are nimic tare, dar imi aduce imediat un rachiu gang-shanghai-ceva. il vad cand traverseaza la magazinul de vis-a-vis. imi toarna al doilea pahar la pret de o sticla. socotesc timpul. in Bucuresti e seara. probabil ca ai venit acasa. ti-ai aruncat geanta pe fotoliul din stanga, te-ai asezat pe canapea, ti-ai scos cizmele, le-ai asezat frumos pe hol. nu vreau sa raman dator si il intreb pe barman de triade. face pe nepasatorul, dar e clar ca s-a morcovit. tot mestereste in spatele tejghelei la niste pahare impecabile.

mai bag unul si ma duc. luminile se intind pe camerele capului meu ca in chunking express. am pierdut ochelarii 3D. totul e un teatru cu umbre. ai mancat ceva, ai deschis calculatorul, poate ca de data asta serviciile de informatii ale RPC nu mai blocheaza skype si gmail. taitei iuti si bidimensionali fumega pe o plita in piata poporului. cartoane colorate. te-ai schimbat in ceva lejer, ti-ai pus sosetele brodate cu trandafiri. traversez gradina de bambus a lobby-ului. liftul ma duce in cateva secunde la 22. sunt la cativa pasi de tine, cu voia cenzurii.

strazile spre tine

Octombrie 23, 2013

cobor la gara. sunt in slapi & chiloti de baie. in casti urla swing-ul. las parcul in dreapta, cu tristetea mea blonda. intru in crucea cu bratianu si o iau pe stefan cel mare. in locul macului rosu e o „casa de pariuri sportive”. probabil ca n-ai intrat niciodata in umezeala toropitoare a macului, dar, cu siguranta, ai probat pantofi la vulturul de mare

piata pare c-a fost atacata neutronic. nici urma de papagali, tucani, sticleti pe trei pleauri. Aygun nu mai vinde inghetata. ma intorc pe stefan. cativa tigani turci picotesc in asteptarea unor ponturi. lumina e minunata, ma imbaiez in ea, trec prin pasajul pisat, distrus, tot inainte, fac stanga pe tomis, dreapta pe mamaia as bea ceva rece si tare dar nu scot telefonul harta fac stanga pe razboieni tu dormi in camera bordeaux sub cearceaful semanat cu flori mici albastre poate cu fereastra deschisa am ajuns pe maramures vad tufele verzi-negre si inima mea se umple

ca sa fac o aroganta,

Ianuarie 24, 2013

de-as fi Dumnezeu, mi-as ascunde numele in jurnalul de ciclu al unei prostituate

zori de oțel

Ianuarie 10, 2013

ceața se subțiază și din moschee rămâne un conac prăbușit, străjuit de plopi. totul e curat, de la ferestrele uriașe până la pensulele pentru tempera care stau cuminți, cu vârfurile învelite în hârtie, într-un borcan din sticlă groasă care mai poarta eticheta cu rășină de Dammar. cerul are o nuanță stranie, de cobalt, iar negrul ciorilor, care îl sparg în ciorchini rari, pare mai viu. ferestrele sunt spre nord (moft de pictoriță, doar lucrează numai noaptea), roșul virgin pătează romburile rombului unui stol de păsări-mig-uri scăpate din vreo siberie. doarme liniștită, înfășurată în părul buclat, undeva sub pledul cu păsări galbene în zarzări. rășină, pere, levănțică. mă simt înspăimântător de bine. nu mă doare capul, am poftă de mâncare, mâinile – le întind una câte una, apoi pe amândouă – nu-mi tremură. presimt o ambuscadă, trebuie s-o tai.

gesso sottile

Decembrie 6, 2012

gesso-sottile

iarăși rupt

Noiembrie 26, 2012

apa gâlgâie prin inima bătrână și bolnavă a caloriferului. din ce în ce mai frig. trag un pardesiu de pe jos și îl pun peste pilotă. frig. n-am mai mâncat de vreo două zile și mi-e imposibil să sun, nu vreau să vorbesc nici măcar cu un robot. s-ar putea să mai fie o sticlă de vin într-o cutie, pe balcon. mă doare fiecare nerv. nu-mi pot opri gândurile care se strecoară precum șerpii prin găurile țestei, se încolăcesc acolo, își freacă solzii ascuțiți. doi porumbei s-au așezat pe pervaz, le simt ghearele pe creier. trece un tramvai și mici cercuri se formează în cana cu apă. o muscă undeva pe hol, apă trasă. deasupra glasuri de copii ca niște clopoței, cale ferată, foșnetul picioarelor mele, boaba de sudoare care se sparge de parchet un fado vag poate Amalia poate un cântec de mare porumbeii își iau zborul clinchet de tacâmuri copiii râd aleargă scrâșnet de pietriș fața mea frecată de pernă caloriferul se îneacă mai e o sticlă pe balcon

machô

Noiembrie 15, 2012

femeile sunt marfa ta și tu, babilonule, neguțător viclean,
iți ții vasele murdare și prăfuite ca ele să strălucească și mai,
mușcate aprinse în glodul tău gălbui, plimbându-și umbrele dulci pe zidurile tatuate cu jocurile foamei

bukale4ever

Noiembrie 11, 2012

atmosfera minerală a Argeșului începe să se destrame. mă opresc la Pătrățel. n-am mai băut de două zile și câteva minute. lipsit de mirosul de humă, decorul începe să trepideze. celor două muiste sprijinite cu spatele de tejghea începe să le curgă aluat de clătite din guri. mâinile îmi tremură pe pahar. două dâre metalice, late, mi se scurg pe coaste. mă trântesc pe o bancă lungă, de pomană, împreună cu sacul. golurile dintre blănile geluite se cască negre sorbind lacul arămiu care pare să nu se termine. verdele unei reclame la bere îmi picură amar în pahar. închid ochii și încep să analizez situația. alcoolizarea are ca efect translatarea senzației de frumos. după al treilea pahar ecranul etilic începe să funcționeze și culorile se purifică, discuțiile nu mai sunt atât de imbecile, iar cei doi hoți de la masa vecină, care discută, în țigano-valahă, despre vânzarea unor telefoane ciordite, încep să devină interesanți. e genul de cârciumă din marginea ta mereu mutată, mereu în construcție, în care majoritatea clientelei o formează muncitorii necalificați, centuristele și hoții mărunți. mai lipsesc mușamalele imprimate cu motive gastronomice. se pare că Pătrățel nu e foarte interesat de armonia ambientală

mă ridic cu greu și iau un microbuz până în Ghencea. a început să burnițeze. în cap mi se sparge mirosul de coperte de caiete plasticul dintr-o altă duminică seara de septembrie cu luminile semafoarelor în ceață cu lumina plăpândă din vitrinele papetăriilor umbra unui glob cu statele lumii pe un penar chinezesc cu albă ca zăpada și cei șapte pitici gumă parfumată și stilou cu peniță de aur și un profiterol sirop de zmeură într-un pahar uriaș undeva pe ștefan cel mare pe lângă circ pe o terasă la parterul unui bloc gri culoarea naturii cum ar spune un impresionist

da, ai rămas cumva agățat de natură, de bukolicul acelor cătune de la începuturi, dar trăiești o copilărie perversă, căci ai cunoscut bolile venerice ale marilor urbe fără a le trata și le porți semnele precum căvălăriile. îmi car sacul printr-un parc al tău, murdar curat, frumos urât, în care alternează cascadele de lumină cu beznele adânci. ca în toate, ai oroare de căldicel. trec gârla, peste sufletul tău verzui-cenușiu, sângele tău dulce-murdar, azuriul copilăriei mele în care tu îți verși zoaiele, căci inima ta e bolnavă. o, de-aș putea ajunge la ea! îmi dai miros de scorțișoară. mă împleticesc pe Lipscani. fac dreapta. în fața gării, tristețea lui Mateiu, o frumoasă doamnă în taior cafeniu, își aranjează voaleta. parfumul de violete îl ascunde, pentru câțiva pași, pe cel de scorțișoară

dar nu, niciodată nu m-ai plictisit, gazdă a mea. am disperat în tine, am zburat deasupra clopotnițelor tale în nopți reci de aprilie, am orbecăit prin măruntaiele căptușite cu cărămidă, m-am târât de-a lungul zidurilor tale vinete, am plâns, mai mult am râs, am râs mult, mult, am fost mort și am înviat în tine, dar niciodată nu m-am plictisit

mănâncă, mănâncă, gazdă a mea
îmbukă cefele parfumate ale fetelor din cluburile tale mizerabile, afumate, mucegăite, înfulecă sufletele pictorițelor din cuștile cu ferestre spre nord de pe Carol, fă-ți siesta în foșnetul ciorapilor de mătase întinși pe carnea rotundă în diminețile cu brumă, în ritmul tocurilor grăbite pe Brătianu în căutare de băcănii deschise

mănâncă din carnea asta tânără și obosită, bea-i sângele subțire și bolnav

înfruptă-te, gazdă a mea


%d blogeri au apreciat asta: