despre noi, valahii,
ceilalti spun ca suntem nestatornici, indragostititi de noroc, lasati pe tanjala, foarte inchipuiti, atenti la lucrurile marunte, traind mai curand dupa legea firii decat dupa religie, indemanatici in manuirea sabiei si a arcului, razand din orice… (v. a.olteanu)
eu spun ca suntem frumosi si destepti (v. Georgel Mititsa)
cartea neamului lui Ghazi Pakanty, regele boemei
cartea neamului lui Ghazi Pakanty, fiul lui Duke Arak Mighty si Arimei Inca Mongap
din Amet I, Erg He Hog; din Erg He Hog, Re Grog I;
din Re Grog I, Mate I; din Mate I, Rex Alandu;
din Rex Alandu, Emir Idit; din Emir Idit, Carl Tas;
din Carl Tas, Duke Arak Mighty, sotul Arimei, din care s-a nascut Ghazi care se cheama Pakanty
JAAJ: his crest of huroldry
Ar. an eagle disp. Gu. charged on the breast with a bar gemel Erm.
n-are talent, canalia!
cel mai destept roman (varietatea banatean, se intelege) a decretat ca cea mai proasta carte romaneasca e Craii de Curtea-Veche. asta pentru ca ii e “profund antipatica”, “o catastrofa”, “prost scrisa”, a carei “lectura de maturitate” l-a “pus in situatia unui auto knock-out“. pe el care, inca de de la saisopt, licean fara lecturi fiind, se indoise de judecata de gust a unor Vianu, George, Vartic, M.Calinescu, Manolescu, Negoitescu, Cotrus.
desi afirma contrariul, facand negativul aflam repede ce-l deranjeaza: tema. desigur, Craii… este si o carte despre Bucuresti (chiar o lunga scrisoare de dragoste, iertat sa-mi fie postmodernismul sentimentaloid), iar mihaies, ca orice banatean de frunte, uraste Bucurestiul & bucurestenii.
cateva numere ilariante: nu-l deranjeaza “structura inexistenta” a cartii, nici “ideologia invizibila”; nici “zgomotosul cult nascut in jurul ei”, “nici exclamatiile cvasi-sexuale scoase de cei mai diversi admiratori” cum ar fi “elucubrantul” Vasile Lovinescu, Radu Albala (“un ins” care si-a ridica prestigiul pe “neantul rafinamentului autoproclamat”) sau Ion Barbu (un simplu snob ca si admiratorii sai).
il deranjeaza: “nivelul deplorabil al scriiturii”, faptul ca fiecare pagina prezinta “constructii inepte”, “insailarea deprimanta de cuvinte”, pana de sub-ageamiu a “fandositului” autor, “romaneasca de balamuc”, “ineptiile cu ambitii de literatura”, “romantismul sentimentaloid” etc.
cugetand asupra misiunii sfinte ce i-a fost incredintata, mihaies se induioseaza: “stiu ca inot contra curentului si valurile admirative iesite din pana unor Ovidiu Cotrus sau Matei Calinescu pot fi ignorate cu greu”. dupa acest moment de meditatie, Stietot de Bega reintra in programul de spumegat. Negoitescu vede sensuri acolo unde nu exista, face “afirmatii lipsite de continut, simple scamatorii”. apoi il decoreaza pe Mateiu cu Epigon al lui Eminescu, clasa a II-a (pe baza inspiratei comparatii Craii… / Cezara). Refren 2: cartea e doar o “prostioara cu pampon”, “total lipsita de stil”, nascuta din “ambitia fara masura a unui peltic total lipsit de talent”. dar cu multi admiratori (&, automat, dusmani ai hienutei banatene) nauci! mihaies se declara dezamagit de lipsa de onestitate intelectuala a lui Manolescu care l-a plasat pe Mateiu la “mari scriitori”.
plictisit, sar la finalul suprarealist al articolului in care hienuta incearca sa-si prinda coada (influentat, probabil, de Incantatia sangelui). Mateiu Caragiale e vinovat ca n-am iesit pe piata internationala cu opere viabile: “orice editor strain cu gust ti-ar rade in nas daca i-ai propune un astfel de text pe post de capodopera“, iar Craii… e o colectie de biete accesorii eseistice in comparatie cu Sfarsit de veac in Bucuresti. aici ma declar “total” dezamagit: macar de ar fi zdrobit Craii… cu minunata alcatuire a lui Ion.
in mod straniu il omite pe G.Calinescu, cel mai puternic inamic al lui Mateiu, care, avand constiinta ca nu umple rubrici gen “actualiatea”, isi invinge repulsia viscerala fata de personajul MC:
“Mateiu Caragiale este un poet si scrierea lui valoreaza nu prin ceea ce este, ci prin ceea ce sugera. Realitatea se desfigureaza, devine fantastica si un fel de neliniste de Edgar Poe agita pe aceste secaturi ale vechii capitale romane. E in Craii de Curtea-Veche o miscare moale, voluptoasa, un farmec indefinit care traieste pe deasupra paginilor. Privita prin ce-ar fi putut sa fie, scrierea este ratata, cum ratat este si autorul. Dar Mateiu Caragiale este un ratat superior, mai valabil decat izbutitii, care cu drama vietii lui a reusit sa creeze un monument izolat, turburator, de neimitat”.
n-am numarat „total”urile, decretele, etichetele, dar imi par prea multe pentru o colectie de „fandoseli jenante”. atatea ligheane cu laturi pentru un sub-ageamiu ca Mateiu Caragiale!
am mai spus-o: Mateiu Caragiale nu are noroc nici de dusmani; mi-ar fi placut sa pot sa spun despre aceasta hienuta de pe bega ca “are talent, canalia!”, dar productia de bale ale acestui mihaies (care si-a facut botul & stagiul pe politicieni si internauti) e rezumabila la refrenul ala manelistique despre dusmani & valoare.
articolul din RomLit 31/2009 poate prezenta interes pt. zoologi.
contabilul okelarist al marii culturi (aroganta postmoderna)
În numele porcului – de Pablo Tusset
Este un roman poliţist de o factură aparte.
Dar un autor nu trebuie să-ţi dea totul mură-n gură, ci îţi dă prilejul să te gândeşti şi singur chiar dacă nu poţi ajunge la niciun rezultat.
Orbirea – de Elias Canetti
Romanele de anvergură au de regulă multe personaje, sau multe descrieri de locuri citadine sau peisaje din natură. Întotdeuna povestea se desfăşoară în cadre multiple, pentru ca firul naraţiunii să aibă loc de întindere.
În prima parte romanul ar putea semăna cu o scriere a lui Kafka, dar relevând în plus aspectele comice rezultate din absurdul situaţiilor. Mai spre final, cartea poate fi comparată cu Ulysses a lui James Joyce, prin accentuarea confruntărilor dintre trăirile interioare ale personajelor şi asperităţile realităţii înconjurătoare.
Jocul cu mărgele de sticlă – de Hermann Hesse
Am citit prima dată cartea cu mulţi ani în urmă. Acum când am recitit-o, ştiam la ce să mă aştept.
Exista un mecanism de selectare prin care vârstnicii maeştri îi depista şi-i promova pe alţii mai tineri, astfel ca grupul de elită să nu scadă ca număr.
————————————————————————–
emma enescu:
contati pe Emma !
a dvs lebada ceaicosvskiana … miau, miau..
kriticon:
Astept! Hau, hau !
d-ale ciocoilor
moartea megajeului a rascolit si rsr_2
monotonia priveghiului balos a fost sfasiata de doua enervari (acte de curaj in climatul actual): o productie t.r.u., When The Music’s Over, bine articulata si o tocanita m.neamtu, Declinul apusean la moartea unui idol: Michael Jackson, care tocanita ar fi facut mai mult rau daca nu trezea faraonul. dar sa nu anticipam.
baloseii de garda au reactionat la cele doua opinii: Acameristei cu un biletel vinetiu (d.v.: 282) in care introduce dreapta masura, precizand din primul rand ca e vorba, totusi, de “moartea unui star planetar”, biletel urmat de un aparent eseu produs de marele muzicolog chivu, (d.v.: 283), in fond un colaj cu citate din rsm si mtv. paganii tru & neamtu au fost acuzati de rasism, parca si de homofobie (nu-mi amintesc daca au bagat ceva despre antisemitism), in fine, repertoriul cunoscut al bucurencilor.
si s-a suparat faraonul. rau. popa chucky, voiosul, radu anton romanul culturii romane a cazut in Melancolie.
nu ca i-ar pasa de libertatea de exprimare si alte mofturi d-astea, dar neamtu, palmasul-bursier, tocmai a cules de un volum omagial, publicat de editura partidului, in care il mai pupa-n cur pe conducatorul iubit, in afara de neamtu: maria francisca baltaceanu, gottfried boehm, ioan i. ica jr., kazmer kovacs, gabriel liiceanu, silviu lupascu, anca manolescu, adam michnik, dan c. mihailescu, andrei oisteanu, horia-roman patapievici, cristian preda, victor ieronim stoichita, bogdan tataru-cazaban, ion vianu, sorin vieru, sever voinescu
p.s. e pacat ca precaritatea intelectuala a lui copanelle nu i-a permis accesul pe aceasta lista a rusinii; se pare ca militia rsr_2 e bine organizata, in ciuda aparentelor- p-astia mai slabuti ii trimit in sectoarele mai putin influente, la operatiuni on-line, la astea.
okelarist, abj.
m-am tarat la politist, adj.
premiera: singur in sala. consecinte: beri 4, rasuri la maxim, motaneala.
filmul: tulburator, frumos, inteligent, ultrarealist.
pentru nasicornii care se sparg la cartonul timbrat, obligatoriu, filmul; v-ati gandit ca sunteti liberi datorita unor pulitai care nu pun botu’ la maieutica?
la alte beri dupa m-am gandit la teama lui Flann O’Brien de cuvinte. cuvinte. cum era? nu trebuie subestimata placerea oamenilor de a auzi lucruri pe care le stiu? un savant a spus-o. care?
trebuie sa fac rost rost de melodia de final. interpretul/compozitorul era ceva cu Y & R. helpiti-ma!
