Dragă amice,

octombrie 13, 2014

S-a dus albastrul cer senin (cum îi miorlăiai tu Doricăi, adică Theodorei, pe interjudețeană – era să scriu interstatală, ca la Stone Temple Pilots – 3 lei impulsul => noi fără țigări, noi fără Vinișor). Au ruginit frunzele în Cișmigiu, dar au înverzit târlanii întorși din Bulgaria, de la vărat. Un portocaliu murdar, culoarea națională și a capitalei.

Sunt la mare modă popii în Valahia Neagră,  e supremul debonair să cinezi cu ei, mai ales dacă porți barbă de Daniil Sihastrul, în două fuioare, și colanți cu apreschiuri. În Mogâldania au rulat mereu, popii; e nebunie p-acolo zilele astea, au sucombat ceva babe pe langă resturile unei sfinte Paraschiva – la mai multe, să se ușureze Bugetul. Io de pe la cinci anișori, de pe când ființa popa Gică (îl știi, ăla care a crăpat de prea mult cognac, băiat-băiat, tot respectul), n-am mai avut ocazia unei cine cu popă- se poate spune că am fost un hipster avant la lettre, cel puțin pe nișa crucii perpendiculare.

Ce mai fac baroneții ăia ruinați de teleferice? Care l-a avut pe cel mai înalt?

Cum în Sf. Mielușică nu primești știri moldo-vlahe, mă miluiesc să-ți comunic pe această cale niște întemnițări fine care au fost operate în ultima vreme. Mafea Rromină, cum o știi, fără anvengură, numai furăcioși de vaci, dar cu șefi și șefi de șefi. Primul a picat Adrian Anastasia, cu dublă. Acum vorul poa’ să poarte două turle pe pieptu-i de aramă, numai că atât de mici încât cred că nu le va folosi. La săltare a fost ciupacabră: cum nu era niciun Lansky să-i dea cartușul, a manufacturat ceva penibil, mi-e și silă să-ți povestesc, ceva cu un revolver de damă. Alte personaje interesante… a, da, capetele mafei greco-rromine de rit bulgaro-țigănesc: Giovanni Pecorino, Giorgio Ricotta și Vitorio Lipano. Desigur, păpușarii nu se văd, nu se aud; probabil c-o ard seniorial prin insule. Îți amintești când a apărut Giorgio și credeam că e reclamă la vreun circ italienesc cu troglodiți? De fapt, cred că aveam dreptate. Între timp a evoluat la gibon. A fost ceva sfășietor când l-au săltat, l-au plâns toate babele care cred că Iuda a fost un ministru al lui Iiisus.

Pe unde mergi în Bukale, numai cruci, mai rău ca-n Florența, numai că nu-s așa însorcovite. Cruci, cruci, cruci. Cruci pe garduri, cruci în curți, cruci în autobuze, cruci la radio-teve. Vorba nebunului ăla: e mai cuminte să te închini la (semi)lună decât la două bețe încrucișate. Să vină mahomedanii! Păcat de porc! (Cu alcoholul o cârmim noi)

Cu bine!

Marele Prozator Ioan Suciu in Budapesta

octombrie 6, 2014

837c1-img_6236

caf87-img_6195

dragă amice,

august 24, 2014

baladam pe Kogălniceanu (ieșisem în oraș cu ceva treburi îmbârligate – altfel stau acasă, ud plantele, fumez, beau și frunzăresc o enciclopedie a Máfiei în care varianta dâmbovițeană, Mafía lui v.c. tudor, nu apare) și am văzut un hipster d-ăla cu freză de sioux și barbă de bandit rus călărind un fel de pegas (probabil din fibră de carbon cu fax-modem încorporat). deodată m-a năpădit dezmoștenirea aquitană care cerea niște vin roșu (care vara îmi dă palpitații), așa că m-am așezat la o terasă goală și am meditat la pegașii noștri de cinșpe kile, de două ori înaripați, pe care îi urcam cu sforile în ulmul din trapeza mănăstirii ca să nu ni-i fure ciobanii, să ne bălăcim liniștiți în gropile balastierelor de pe dulcele Dâmbov. detaliile bătăilor, pe care le încasam seara, le-am uitat. îți mai amintești când ne-a prins Doamna Mama Ta cu snopul de Top în geanta de scule?

ce soartă am avut! berzele noastre au căzut săgetate pe acest țărm al Bîlkanilor. mă mir cum coșurile nu ni s-au răsturnat prin răgăliile Dâmbovului, poate am fi fost scutiți de lipsuri, noi, făcuți pentru a toca mari averi și înnegri castele. dar pe atunci nu ne păsa. eram autocratori, fiecare în parte, pe ruinele mănăstirii, înarmați cu florete din alun și apărători din mingi de 10 lei, alea colorate de parcă erau copaci Koch. mă gândeam că dacă Naș Tatanașului Bălăurea îi ieșeau planurie (de mare anvergură, ce-ar fi cuprins, desigur, și destinele noastre) și făcea din cătunele astea de rumîni o Țară, acum strângeam birul de la hoții de țărani. prăfuiți și asudați, deci tot un drac. suntem prinși în bucla asta. cred că și-n alte veacuri am fi fost tot așa de inadequați.

Io mi-am lăsat părul mare, zici că-s Fudo. nevasta lui Khoi a crezut ca mi-am pus părul pe bigudiuri. toți mă cred italian, cu tenul meu tuciuriu. îmi pare o pedeapsa prea mare pentru niște neglijență.

a înviat Meterez, ne-am întâlnit întâmplător pe teresa Cercului Militar (nu mă întreba ce căutam în târlănia aia). rulează ceva gypsymall prin Parigi. făcea urât, m-a pupat, a plâns, zicea că vinde tot și se întoarce în Bukale, că s-a gândit în fiecare zi la noi. are o alură de mare burghez, nu mă mai amuză. îmi venea să-i dau adresa ta, să te trezești cu faraonul că-ți bate la ușă, eventual și cu fo 2, maxim 3, lăutari. ar fi trebuit să te muți.

n-a mai murit nimeni.

cu bine!

s-a intors Banciu

august 23, 2014

http://inregistrari.b1.ro/view-20_Aug-2014-lumea_lui_banciu-85.html

in seara asta

august 8, 2014

ma delectez cu a3

L.E. m-am delectat pa dracu. n-am rezistat 10 min. tremuriciul ala cu nume de calau, cu ochii umezi, de moartea caprioarei, si cu strugurel pa bot povestea cum le baga varanul banii pe card fara intarzieri si cum sunt ei o haita si, dc. vrea sa-i inroleze cineva, trebuie sa-i inroleze pe toti. cum ar veni, au facut-o din prima seara, s-au scos la mezat.

dragă amice,

iulie 15, 2014

e o vreme minunată în Bukale. azi a fost puțin înnorat și adie vântul care, aș zice, are ceva iasomie, deși s-a trecut. la fel și teiul. am avut de făcut un comision și am zis să trec și pe Academiei, pe la librăria aia anticariat cu enciclopedii englezești la prețuri infime, la coloane. de fapt, erau două, celălalt anticariat-anticariat. unu’ a dispărut, dar nu știu care, că n-am mai fost de mult, parcă mucegăitul s-a mutat în librărie, că are și subsol (și nu avea). în celălalt s-a făcut o farmacie sau un megaimage. sau vreo sală de pariuri sportive. în fine, am găsit un personaj la 15 lei. în stare perfectă. eu o aveam, după câteva luni de chinuri, de la un profesor de limba română dintr-un sat cu 6 case, în stare proastă, cu câteva pagini netipărite, la un preț de 10 ori mai mare. și a trebuit să interacționez și cu serviciul de curierat al poștei rromine, îți închipui. sunt convins că se pot găsi acolo multe comori, aveau stive de Gândirea, dar n-am avut răbdare să scotocesc în toate. plus niște aquarele turqoaz-bukalești, foarte bune, la prețuri mici. am plecat chiaun.

am luat-o spre Covaci, să beau o miunheneză la Iordache. e un spectacol pe Centrul Vechi. mii de terase personalizate, păsăret (vulgar în toate, mai ales în vorbă) și frați de-ai noștri, latini, în special italieni la 50+, care au venit la cordit ieftin. era unu’ de (the) Sartorialist, cu o freză cu bucle peste și sub bulbuci, ușor grizonat (cum le place femeilor dezamăgite de tați sau iubiți), cu niște pantaloni verde connex, ghete beige, cămașă albă cu dungulițe mov, jachetă bleumarin și care se agita cu un teleaifăun rrozzz, parcă era Sf. Nicolae în pauza mare.

să vezi ironia, chiar batjocura. la Iordache, fostă Berăria Covaci (n-o știi, erai deja plecat), e acum una cu Nenea Iancu. era să mor. de scârbă, m-am băgat pe Intrarea Franceză, la canapele Mărgineni (aici am fost, în cea mai neagră perioadă a noastră; e la fel, au schimbat doar fetele), într-o societate distinsă, alcătuită, în principal, din xeroxiste de multinaționale scârbite de numărul prea mare de bărbați români de la locul de muncă. cum se chema acea minunată mizerie lipită de Curtea-Veche? Mureș? nu mai e. nici anticariatul de vizaví.

în Cișmigiu e țigănie, la fel la CB. a murit P, am citit pe net. m-am întors de mai mult de un an în zonă și nu i-am vizitat. a trecut prea mult timp. l-am vazut într-o emisiune tv, cu Patapievici. a fost mortal, a făcut multe scamatorii (da să plângă când povestea cum i-au sărutat țăranii mâna că l-a pictat pe Horea, deși ăia habar nu aveau de șmecheria aia cu tendonul umflat) și fuma tot timpul. i-au pus ăia ceață pe țigară, dar după difuzare. caută-l pe youtube.

în ultimul timp m-am culcat devreme.
în rest, viața merge înainte.

cu bine!

agățați-vă de sapă, puneți burta pe carte

iulie 13, 2014

pesimismul meu congenital e bruiat, în ultima vreme, de un fior pe care l-aș numi ”sfârșitul țigăniei”. fiorul ăsta vine de niciunde (bătăile încasate de Brazilia la CM nu se pun, erau de așteptat), ba chiar e împotriva lui I.D. Sîrbu și a bunului simț (nu comun). trag de o bere la vagonul restaurant și-n compartimentul de lângă sunt niște oligofreni la dooj+ anișori care ascultă ceva manele braziliene și poartă urechi de iepure, roz + sclipici. mai devreme am așteptat pt. o frappé, la un bar pe plajă, fo 25 min. 3 cretini care fugiseră de școala profesională se facuseră barmani. nu intru în detalii, era ceva înfiorător, un adevărat sabotaj. și imbecilii clienți, printre care și eu, din lene, în loc să apeleze la alte servicii, așteptam siderați-amuzați noi aventuri de dincolo de tejghea. se făcuse o coadă enormă, era lumea ca la bâlci. (oligofrenii din compartiment cântă ceva manea de prin state și aplaudă – sunt fericiți).

și totuși, totuși, trebuie să se spargă șatra asta țigănească în care câinii vagabonzi, într-o capitală, cică, europeană, au mai multe drepturi decât copiii, în care putori care n-au muncit în viața lor câștigă din ajutoare sociale cât cei care-și rup spinările pe câmp, în care toți derbedeii și curvele fac performing dă hartă dân gură și hoții (inclus copiangiii) ajung (prim)miniștri, deputați, prezidează întâlniri la cel mai înalt nivel și înfierează răul mers al lucrurilor de la tribuna antenei 3, Cupola Țigăniei Galactice.

o ploaie de stele, ceva… nu poa’ să rămână așa.

P.S. oligofrenii cu urechi de iepure ascultă ceva turbo-indian- măcar au ajuns la origine 

student socialist, primești orice momeală

iulie 12, 2014

mă rog, era ”student socialist primesc orice momeală”. așa visasem. o pancartă enormă, alb pe roșu, fără diacritică. trăgeam de niște roze sec și mă întrebam de unde mi-a venit. e simplu. am ieșit cu niște studenți la bere. d-ăștia cu să li se dea, condițiile de învățământ, că astea. de o ignoranță uluitoare în ce privește disciplina în care ar fi urmat să fie licențiați în vara asta. care nu este. din cauză de Băsescu. anteniști 3. că nu și-au luat restanțele lejere, că n-aveau cursuri și era prea greu, în ultimul an, să citească o cuantică a lui, să exagerăm, Messiah, pentru o problemă de atom hidrogenoid prezentată semiclasic, lejer, pe hyperphysics, căci ei lucrează numai pe facebook, la poze cu gagici, mașini și jocuri cu bomboane pe care le sparg lopeți și, pt. meseriași, pluguri legate de tractoare.

intru în detalii, le expun studenția mea mediocră: o mahmureală continuă, nebruiată de gânduri de ajutoare sociale (deși student sărac), de exemene luate cu Sf. 5 (de ex. tehnologia materialelor – ceva imposibil, cu aliaje ș.a.c.*). trecem la problema mogulului și le expun furăciunea Voiculescu – I.C.A. (o știu, întâmplător, în detalii). nu, Voiculescu e un mare om de afaceri, băiat deștept. deci studenții socialiști apreciază capitalismul feroce. din cauza Băsescu. îmi închid porțile simțurilor și mă bucur că o problemă simplă a lăsat niște anteniști la nivelul studii medii.

*ș.a.c. = și alte căcaturi

 

dar nu foarte departe

iunie 10, 2014

http://www.telegraph.co.uk/technology/news/10884839/Computer-passes-Turing-Test-for-the-first-time-after-convincing-users-it-is-human.html

departe siliciul de carbon

mai 17, 2014

tin plasa de sarma si-i fac loc Mateiului sa treaca. iesim in camp. in stanga, o familie de zlatari desfasoara activitati casnice. foarte tineri, sub 25.ea alapteaza pe o lada neagra din plastic, o zgatie alearga un caine legat cu o sfoara, iar primogenitul turteste peturi. tatal repara un ham. tatal se apropie de mama si-i spune ceva in shotokaneza. amandoi rad. n-au nimic din uratenia si agresivitatea tiganilor din serparie. gesturile lor sunt incete. au caruta, cort si trei copii, sunt fericiti. prins cu scena idilica, abia acum bag de seama ca Mateiu isi numara pasii. n-am mai facut de mult la matematica, nu-i place sa numere pe degete si se tot incurca. speram sa se faca matematician, e o ocupatie frumoasa si curata (sa nu-i zic arta suprema). il intreb 6+3. se uita incruntat la mine, dar nu desface pumnii. 9. 7+2. tot 9. 5+4. exasperat: “tooot 9″. nu-mi vine sa cred. facem toate adunarile pana la zece, si cu mai multi termeni, inclusiv zero. m-a spart. il intreb cum face, nu stie sa-mi explice. “in cap, dar nu stiu sa-ti explic”. il rog sa faca 6+3 pe degete. se incurca, se enerveaza, ii da ba 8, ba 10. ii zic sa treaca la cap si-i da bine. a obosit si-mi zice ca-n viata lui nu mai face pe degete. schimbam subiectul si vorbim despre sabia de pirat cu diamante-leduri pe garda, sabie pe care ar trebui s-o repar pa persoana de tata si barbat (cand eu abia schimb o priza). in doua saptamani a invatat sa faca adunari in cap si eu nu pricep cum. imi amintesc o discutie lunga si foarte interesanta cu cineva care a incercat sa inteleaga cum invata copiii. poate cand vom intelege cum o fac, Omul care este el om va avea in sfarsit Copilul pe siliciu (aici reclama pentru impricinatul de corn: http://sebastian-corn.tapirul.net/2109/ne-vom-intoarce-in-muribecca-lansare/). poate nu tunurile mai mari (v. LHC – in fond, principiile de detectie a particulelor nu s-au schimbat de vreo 60 de ani), calculatoarele cu viteze de procesare mai mari ne vor permite saltul, ci softul.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: