dragă amice,

e o vreme minunată în Bukale. azi a fost puțin înnorat și adie vântul care, aș zice, are ceva iasomie, deși s-a trecut. la fel și teiul. am avut de făcut un comision și am zis să trec și pe Academiei, pe la librăria aia anticariat cu enciclopedii englezești la prețuri infime, la coloane. de fapt, erau două, celălalt anticariat-anticariat. unu’ a dispărut, dar nu știu care, că n-am mai fost de mult, parcă mucegăitul s-a mutat în librărie, că are și subsol (și nu avea). în celălalt s-a făcut o farmacie sau un megaimage. sau vreo sală de pariuri sportive. în fine, am găsit un personaj la 15 lei. în stare perfectă. eu o aveam, după câteva luni de chinuri, de la un profesor de limba română dintr-un sat cu 6 case, în stare proastă, cu câteva pagini netipărite, la un preț de 10 ori mai mare. și a trebuit să interacționez și cu serviciul de curierat al poștei rromine, îți închipui. sunt convins că se pot găsi acolo multe comori, aveau stive de Gândirea, dar n-am avut răbdare să scotocesc în toate. plus niște aquarele turqoaz-bukalești, foarte bune, la prețuri mici. am plecat chiaun.

am luat-o spre Covaci, să beau o miunheneză la Iordache. e un spectacol pe Centrul Vechi. mii de terase personalizate, păsăret (vulgar în toate, mai ales în vorbă) și frați de-ai noștri, latini, în special italieni la 50+, care au venit la cordit ieftin. era unu’ de (the) Sartorialist, cu o freză cu bucle peste și sub bulbuci, ușor grizonat (cum le place femeilor dezamăgite de tați sau iubiți), cu niște pantaloni verde connex, ghete beige, cămașă albă cu dungulițe mov, jachetă bleumarin și care se agita cu un teleaifăun rrozzz, parcă era Sf. Nicolae în pauza mare.

să vezi ironia, chiar batjocura. la Iordache, fostă Berăria Covaci (n-o știi, erai deja plecat), e acum una cu Nenea Iancu. era să mor. de scârbă, m-am băgat pe Intrarea Franceză, la canapele Mărgineni (aici am fost, în cea mai neagră perioadă a noastră; e la fel, au schimbat doar fetele), într-o societate distinsă, alcătuită, în principal, din xeroxiste de multinaționale scârbite de numărul prea mare de bărbați români de la locul de muncă. cum se chema acea minunată mizerie lipită de Curtea-Veche? Mureș? nu mai e. nici anticariatul de vizaví.

în Cișmigiu e țigănie, la fel la CB. a murit P, am citit pe net. m-am întors de mai mult de un an în zonă și nu i-am vizitat. a trecut prea mult timp. l-am vazut într-o emisiune tv, cu Patapievici. a fost mortal, a făcut multe scamatorii (da să plângă când povestea cum i-au sărutat țăranii mâna că l-a pictat pe Horea, deși ăia habar nu aveau de șmecheria aia cu tendonul umflat) și fuma tot timpul. i-au pus ăia ceață pe țigară, dar după difuzare. caută-l pe youtube.

în ultimul timp m-am culcat devreme.
în rest, viața merge înainte.

cu bine!

27 Răspunsuri to “dragă amice,”

  1. Blegoo Says:

    Am luat cu c/p.

  2. mulliganoglu Says:

    vezi c-am modificat putin, nu prin partile esentiale

  3. Blegoo Says:

    Mai copiez odată, că nu mă doare mausu’.
    (am să compar versiunile – deși cunoscut cum strici încercînd să faci mai bine. Io nu-s editor, doar degustător.
    Las-o nene, cum a căzut… proaspătă, vioaie, pesimistă – cum o fi… nu construim podu’ dă la cernavodă aicea… potrivim fiece cărămidă la nivelă.
    Să-l trezească cineva pă Gogu, să zică și dînsul)

  4. mulliganoglu Says:

    sa-mi zici gradul de stricaciune, rogu-te

    cine-i Gogu?!

  5. Blegoo Says:

    Nu-mi permit.
    Să critic.
    Decât pozitiv, normal.

    GoguVanGogh, desigur.

  6. mulliganoglu Says:

    baga pa negativ, pozitivu nu ajuta

    a, da, tanchistul. ce-o mai fi facand? viseaza Loredana?

  7. Blegoo Says:

    Pt negativisme… apăi tre’ să recitesc/gândesc.
    Nu-i simplu.
    Munci, zic.

    Oricum, am să încerc. Există doo direcții de critică: una… strict editorială – cuvinte, construcție gramaticală, trimitere la alte articole relativ înrudite – „Dragă amice” e un hint – pt. mine.

    A doua… e să-ți manifești negativismu’ – dacă-l ai, firește – apropo de conținut și stil literar. Aicea… e mai greu pt. mine – deoarece tu nu produci nuvele ori schițe – tu oferi crâmpeie… fragmente.
    Ceva poetic, care vaz’ică.

    Ori; poezia îți place ori nu – n-ai cum s-o fentezi.

    Ca exemplu: eu admir f. mult muncile lui Greg Bear – nu numai ca povești, dar mai ales ca stil. Dar n-am cum să accept prostia numită „City at the Edge of Time” – ceva gen.
    Niciodată!

    Înțeleg că oricine mai calcă în străchini la o adică.
    Dar nici chiar așa…

    Cam ca și poezia lui M.
    Cum ar fi:
    http://ro.wikisource.org/wiki/Boierul

    Acuma… cum e posibil ca M. să producă ceva atât de substandard… total lipsit de orice valoare… nu știu.
    Poate știi tu.

    Peseu: amuzant, am ezitat foo’ trei secunde să bag linc la mecanizate.
    Dar mi s-a părut ceva ieftin. GvG nu amestecă intervențiile lui aici (ori altundeva) cu amuzamentele lui în alte sfere. Cine-aș fi eu, să combin nerelatabile?

    Vorba cuiva: „Fiori, fiori…”

  8. mulliganoglu Says:

    nu stiu cine-i Greg ala

    poeziei lui Mateiu ii gasesc un singur cusur, un „e” dupa „i”-ul din „voievodul”

  9. Epistaxie Enterocolitul Says:

    Ci dară cu greu şi cu număr iaste , preacinstite van Bleg. Săvai că de cându neţăsălata Lorette are hotlain contra cost, mergându-i numele şi vestea cum este, m-am nevoit a mă face drujin pe frendsbuc cu mumă-sa. Nădăjduiescu că voiu agiungea şi în vieaţa reală, numai să nu fac osăbitu păcat în ceastă lume care tot mai neotcârmuită de Dumnedzău iaste…

    Însă nu mai cercu a mă volnici în partea statornicirei cu patimă a scrierilor preaiubitului nostru grămătic Muliganie ot Coleantina, căci nu fără de groaznică şi cutremurată zdrumicare şi izidire se gătescu asemenea isprăvi.

    Oh, mare milosârdie şi minune făcu Dumnedzău cu acesta, şi proslăvite să fie gropniţa şi trupul lui în tinda bisearicii!

  10. garcea Says:

    mon şer ami si los cojones,

    tirasc greu baschetu´de lespedea gri prin subsolurile de la ozbahnhof poate doar,doar se desprinde un pic de karma nashpa si de mine. doi metisi si o cioara asuda tâmp la acordion si ghitara pe ritmuri de ceva suficient de obscur cit sa´mi invadeze atentia periferica cu miros de napalm&wagner.. singe pe pereti. Au votat astia salariu minim, 8,50, pare ireal de mult da´n germanica la fel de bine puteau sa´ti dea si o trotineta target take me to the moon, baby. ce mai conteaza, suntem campioni mondiali, ce n´a reusit hitler cu tankurile a reusit babamerkel cu bancurile, viata´i un banc sec amice, de aia nu savuram decit vietile celorlalti.

  11. Blegoo Says:

    BLEGOO’ (pițigăiat): ” A patra edițieee… a cenaclului… se declară dășchisăăă!…”
    (numărând conșriincios): ” Unuu… doi, trei, patru! Patru membri prezenți… și o hapsență!”

  12. mulliganoglu Says:

    cine-i absent nemotivat?!

  13. Blegoo Says:

    BLEGOO (timid): „…ăăă… cre’ că donșoara Lorica; așa crez io… nu-s sigur… da’ și dînsa scrie, cântă, dansează, înjură chiar.”

  14. mulliganoglu Says:

    credeam ca zici de suplinitoarea din Mtii Buzaului, Mujetta

  15. Blegoo Says:

    BLEGOO (zăpăcit): „Păii… nu-i tot aia?”

  16. mulliganoglu Says:

    nooo

  17. Blegoo Says:

    BLEGOO (necăjit): „Eh, un bleg… ce pretenții poți să ai?”

    :-(

  18. colector Says:

    foai de curu meu, eu credeam ca vorbiti de terorista..

    m-am linistit.

  19. mulliganoglu Says:

    terro nu se amesteca cu vulgul

  20. Blegoo Says:

    BLEGOO (zbierînd cu veselie): ” Avem musafir șpețial! Hai că începe să pară ceva serios!”
    (numărînd pă gheare) ” Gazda… una la gheară! Milițianu’… doi! Reprezentatu’ Apărării Naționale… trei! Un maidanez pripășit… patru!
    Hacuma… avem și membru ‘telectual dîn diaspora! Începe să semene a ceva!”

    (scoate rânjind un pachet de cărți jegos de sub zgardă): „Facem un pocăraș?”

  21. Musulmanie Ifraimitul Says:

    şer garcsa, să nu-i uităm pe măriiile lor absinte: mingiac 1 şi mingiac 2.
    plus consierjul de la academia de sterilizare evazată care ne ignora de îndată ce se băga în seamă…

  22. Blegoo Says:

    BLEGOO (pierdut): „Stai-stai-stai! Patruu… cinci… cu doi mingiaci… face… cît face, și cu corsaju’ ăla… și reprezentanta habsentă – aia de care fiecare crede că e altcineva… „
    (încurcat, mîrîie în șoaptă): „E grele nene! Bacaloriatu’ acuma…”

  23. Epiloghie Prolongitu Says:

    numai denişaţi!

  24. garcea Says:

    lol nu´mi aduce aminte de somelieu´de apaplata! decit de niste grammaire as avea chef.

  25. we Says:

    stamate: „cum le place femeilor dezamăgite de tați sau iubiți” – pe bune?
    si daca are si favoriti? ce categorie mai castiga?

    garcea: salteaua dormeo!

  26. mulliganoglu Says:

    we: era o gluma

  27. garcea Says:

    we: nu stiu (banuiesc) reclama!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: