stihuri pre herbul celui din urma bizantin, maestrul P

Povesti-voi din nou parte din ce s-a mai povestit
FIRDOUSI – CARTEA REGILOR

Magurenii se aratasera lacomi de invatatura, placuti la vorba si mesteri in condei. S-au prigonit intre dansii, dezbinati toata vremea. Spita lor era dezradacinata si rasadita in pamant strain, batrana tulpina batuta de vijelie.
MAESTRUL P – CRAII DE CURTEA-VECHE

 

iluminari ale armelor mateine ♦ stramosi ilustri ♦ BBBB ♦ razboinici si morminte

verde si aur
am o singura reproducere completa, in culori, a stemei lui Mateiu, in pajere / aigles royaux (Cartea Romaneasca, ’83). cum s-a facut economie de cerneala, abia se disting scutul spaniol, impartit orizontal, verde si aur, tinut de doi ingeri invesmantati in aceleasi, ca si lambrechinii. coiful si crestetul sunt aproape sterse; o colcaiala serpeasca sugereaza prezenta unei palarii de cardinal. acelasi scut apare si pe prima pagina a pomenitei tiparituri, aici timbrat de un coif incoronat comital, totul asezat pe o oribilitate lazulie de forma tiganeasca: nici polonez, nici suedez, nici englez, ceea ce ma face sa cred ca e un adaos al editorului (ori o prea subtila autoironie). aceleasi culori pe flamura inaltata la Sionu. aceleasi pe scutul oval din ex-librisul asternut pe un exemplar din Remember, mult comentat si nelamurit, in care apare si un lant a carui cosinusoida hiperbolica e data de Coroana Romaniei in Grad de Cavaler, desi, dupa cum am aratat in alta parte, avea la acea data medalii mai grele. explicatia pe care am gasit-o e ca aceasta medalie avea smalturile (rosu & argint) Ordinului de Malta (fost Ordinul Ospitalului Sfantului Ioan de la Ierusalim) si forma (4 brate & 2×4 varfuri) crucii acestui ordin (care e de argint curat, netivita). considerand asertiunea lui Radu Cernatescu, Mateiu ar fi comis un pleonasm heraldic. acelasi lucru se poate spune si despre flamurile pe care nici o adiere nu le insufleteste in scena ultimei vecernii (langa cea mateina, zace a lui Pasadia, despicata in negru si argint, despre care, din cate stiu, inca nu s-a scris nimic – smalturile imi par a fi ale Comnenilor / Cantacuzenilor), care flamuri isi strang frunzisul impietrit deasupra unei cruci de argint curat, cu 4 brate si 8 varfuri. flamura, cu totul cernita, a lui Pirgu se topeste in armatura paraclisului-athanor construit de stramosul sau Gheorghe, cel care a distrus, in toamna lui ‘659, cu ajutor otoman&tatar, Curtea Domneasca de la Targoviste, capitala mutandu-se la Bukalesti. cu acest prilej Protopirgulina amenajeaza un paraclis in interiorul palatului voivodal della Bukale, devenit, dupa scurta si dionisiaca domnie a lui Melanos (care a japcuit insemnele voiodale ale unui alt stramos pirgulino-ghican, Grigore III – japita filorusa), Curtea-Veche.

comte de Karabey
ninge peste Crangasi. Mateiu fumeaza la gura sobei si adnoteaza armoriale. gaseste, prin bunica Ecaterina Caraboa, un strabun cu stema, Carabat / Karabetz. Ion Iovan da, in excelentul Portret al unui dandy roman, o descriere a stemei Karabetzilor de Nagy-Buny care ar fi facuta de Mateiu (n-am verificat-o; am doar o promisiune de la sibieni; imi pare ca nu apare in Opere editat de B.Cioculescu):

in camp albastru pe un taram verde un calaret armat invesmantat in smaltul al doilea in felul unguresc, cu podoabe de aur, caciula si manta blanita in cafeniu, calare pe un armasar alb ridicat in doua picioare

primavara aduce cu ea fericit adaos stemei:

deasupra scutului doua coifuri asezate fata in fata incununate cu aur, purtand in timir, cel din dreapta un brat invesmantat in verde tinand pusca herseniana de argint cu patul negru, incarcat cu un K. de aur, cel din stanga doua aripi, fiecare verde in afara si aur inauntru, verde peste aur…

ultimul bizantin
Vasile Lovinescu, in exegeza nocturna a Crailor, vorbeste despre cei 3 B care flancheaza o pagina manuscrisa ce adaposteste copilaria lui Pantazi. VL, dupa ce-o arde grav pa sufi & burusha-brakriti , ajunge la concluzia ca P-urile (3, 4, 5, 6) sunt de fapt B-uri deghizate. ca piesa de sustinere are si faptul ca „in alfabetele hieratice, arab si ebraic, P nu exista, ci numai B” – o aberatie, desigur. ca si in alte parti, dupa ce vorbeste despre Svastica cu 24 de spite de pe mormantul (lui Negru Voda) de la Curtea-de-Arges, motiv obisnuit pe ceramica munteneasca si bucovineana, simte nevoia sa sara la preeleni, azteci si alti draci. capricant, capricant.

mi se pare ciudat ca acele B-uri nu l-au dus cu gandul la Basileus Basileon Basileuon Basileonton. chiar sa nu fi stiut nimic despre armele Imperiului Bizantin?!

inca din vremea lui Mircea I apare pecetea numita nova plantatio: doua capete incoronate, afrontate (Mircea si fiul sau asociat la domnie, Mihai) despartite de o tulpina de arbore, bifurcata in partea superioara. acest insemn apare si la urmasii lui Mircea, cu unele variatii, mai ales in privinta personajului secund care e cand fiul asociat la domnie, cand doamna. arborele se contureaza din ce in ce mai clar, el aparand la Radu cel Frumos (deci dupa caderea Constantinopolului) figurat complet, cu radacini. uneori acvila valahica se catara in varful arborelui, strajuita sau nu de un crai nou si de un soare. la Grigore II Ghica, personaj baroc, acvila metamorfozata in corb este sagetata de un arcas care flancheaza arborele. toate combinatiile acvila-astri-regi sunt rezumate de Cernovodeanu in heraldica sa. de subliniat este faptul ca la Cantacuzini nu apar niciodata impreuna acvila bicefala imperiala bizantina si arborele dezradacinat. explicatia este simpla: ar fi un pleonasm heraldic, caci armele Imperiului de Rasarit erau, cf. Rietstap:

in camp de aur, un arbore smuls verde

razboinici & morminte
nasturii armoriati de pe tunica din mormantul lui Radu I de la Curtea de Arges, cf. D.Cernovodeanu:

scut despicat, primul camp fasciat de opt piese, aur si verde, al doilea de aur plin

arme, in mod clar, de asumptiune, care vor fi fost create de acel Basaraba I victorios la Posada, prin augmentarea smalturile conferite de catre suveranul sau angevin: argint si rosu. mai mult, ruperea de regele maghiar a insemnat si trecerea la ritul bizantin, aceasta realizata insa de fiul acestuia, Alexandru (si Nicolae, dupa trecere).

Dinu Rosetti nu se descurajeaza dupa ce gaseste in presupusul mormant de la Snagov al domnului nostru numai oase de animale, ci, intrigat, adanceste studiul si credinta ii este raspalatita. la trei metri sub pamant, pe axa centrala a naosului, nemarcat, un cavou intact: oasele macinate in vesminte din catifea groasa, impodobite cu flori cu petale din foi de granat, o cununa de invingator la turnir din aur cu placute din faianta alternand cu peruzele prinse in gheare aurite, de degetul mic prins un inel femeiesc. toate acoperite de un giulgiu de matase verde semanat cu fasii de aur.