MJK catre NAB. 5

ne mai îndulceam exilul calomniind

Din București

Luni, 4 Décembre [1906]

Dragă amice,

De cinci zile n-am mai ieșit din casă cu toate că timpul nu e așa de urât. Ninge în mare abundență. Eu sunt nefericit. Stau în casă la gura sobei și mă gândesc ce bine ne-ar sta să zburăm cu dame fine pe încântătoarea Riviera într-un auto. Eu am primit o singură scrisoare de la tine, ce e dreptul, zilele astea n-am mai fost pe la Capșa. Eu iar m-am retras din circulație, bani nu sunt, ponturi în perspectivă nu, nimic. Mai înainte, când erai și tu, ne întâlneam serile la „Nestor” sau altundeva și ne îndulceam exilul calomniind. Dar, nu se știe cum se va învârti roata, poate că în curând avem să zburăm ca o pasăre mare cu pene lungi. Dragă Amice, să nu mai îmi scrii la „Capșa”, îți voi da eu adresa mai jos. Și să nu-mi trimiți niciodată cărți poștale porcoase decât în plic, altfel le confiscă poșta. S-a publicat un regulament după decizia de la Cassație. Într-o seară, când mă întorceam acasă pe str. Soarelui, am văzut la o poartă un auto electric și o damă fină vorbind franțuzește cu un chauffeur pontangiu. Am crezut că e o minune cerească și că sunt pe o Avenue la Paris. Era Hortense P. cu o toiletă princiară și cu o pălărie cu 24 de pene albe ca maréchalul de Villars sau Rohan-Soubise. Eu eram cu capacele la ghete și oprindu-mă la doi pași o admiram. Ea se uita la mine cu mirare, dar nu putea să-mi distingă figura și vorbea mereu cu franțezul, lungind vorba. Auto-ul a plecat, ea a intrat în curte, eu am înaintat câțiva pași. Atunci s-a oprit în mijlocul curței și s-a uitat cu un așa aer provocator – și goguenard, atât că nu mi-a adresat cuvinte invectivându-mă. Eu nu m-am turburat, dar, cu toate capacele la ghete, n-am avut tupeul să intru în curte să o sărut, ar fi fost o lipsa de tact. E o typesă archi-fină dar nu poți s-o enlevezi, substanța necesară vieții ei cocodettă nu e măduva mea arzătoare, nici limbile mele fervente, ci poli, aur scânteietor și bilete de bancă multe, multe (De așa ceva nu dispun eu, Matteo,, principe Caragioli, chevalier chrétien et panseur français). Lăscăruș Catargi l-a ofensat pe Melot, spunând în cameră că e un fel de escroc. Melot l-a provocat în duel, luând ca martor pe Cuștica, bărbatul ilustrei Hortense. Catargi a refuzat să se bată zicând că nu cunoaște și nici nu vrea să cunoască pe acel bandit (Melot). Astă seară se cântă la operă Enoch Arden, compusă de Alexis milionerul, omul lui Dumnezeu. A murit Mme Anne de Kalindero. Printr-o ciudată coincidență am fost și eu la înmormântare. Fănică venise cu un joben ca al tatălui lui Fr Josef . Dudu a leșinat de mai multe ori. Eu stăteam după un stâlp lângă niște dame care calomniau. Era ceva sfâșietor cum plândeau fetele alea. Cantacuzino, ăla cu pelerina, stătea ascuns și hoțul ăla de Galitzi tot așa. Eu am plecat cu Odobescu. Toată lumea bună venise și adresa condoleanțele lui Iancu K care parcă nici n-avea idee, parcă-l îngropa pe el. Dragă amice, lucrează tu și pentru mine, gândește-te că planurile noastre sunt mărețe, că de unde suntem până unde vrem să ajungem e atâta drum. Drumul e lung, viața e scurtă, și o viață fără plăceri e o lungă și tristă preparare pentru examenul suprem al morței. Pe (așa zisa) viață viitoare – oricum ar fi, eu unul mă piș cu toată intensitatea la maximum. Un hotel fin, cal arab, electricitate, auto-uri, valeți stilați, Hortense și Ionica, Marquisette, astea ne trebuie nouă. Filonul, filonul unde e! Eu cred că se va ivi. (Al lui Lehliu mi se pare că s-a cam epuizat.) Eu n-am mai văzut pe nimeni, nici nu aveam timp du reste. Episodul cu Hortense m-a impresionat în sensul că am putut să-mi imaginez un singur moment că trăiesc o altă viață – acea viață de care am vorbit atâta, de atâtea ori. Și mi-am zis, cu mulți bani, inteligent întrebuințați aș putea să am acum și auto și chauffeur și pe Hortense (și chiar pe Cuștica). Unde sunt acei bani mulți. E de datoria noastră să-i găsim. Îți scriu, dragă amice, această scrisoare, pentru a te felicita de ziua ta de Sf. Nicolae. Îți urez aceleași succese pe care mi le urez mie însumi. Le știi și tu: un venit mare (de la 300 000 în sus), viață lungă (cât a Cardinalului Richard, 95 ani), dame fine la gust și discreție. Aștept o depeșă, un cec de câteva cearceafuri ți vin. Oricum sper că te voi revedea eu. Noroc, bonne chance, beaucoup de bonne chance autant qu’un mortel (fin) puisse en avoir. Cu acestea te sărut cordialement, cher cousin, lieber Oheim.

Mathieu-J. Caragiale

P.S. Eu sunt mutat provizoriu dans la banlieue până la Sf. Gheorghe.
Iată adresa: Str. Crângași-Grant nr. 1.

Etichete: corespondenta, Mateiu Caragiale, nicolae boicescu