din ‘uriasul cort tiganesc’

din margine de Bucuresti, in luna lui Florar

citind-o pe ZaZa, mi-am amintit de scrisele unuia care rasfoise, probabil, un manual rusofil (oroare! ce natie barbara!) de istorie in care se arata uratenia si neajunsul costumului oriental, precum si castigul prin legatura de gat si economia harpagonica la stofa/calitate. pentru adevar si frumusete: lucrurile stau pe dos. demonstratia e simpla pentru cei cu simtul frumosului: pe coperta IV a lucrarii “Moda si societate urbana” de A.-S. Ionescu, autorul s-a fotografiat in doua porturi, de la 1805 si de la 1899. comentati voi.

de fapt, vreau sa vorbesc, ajutandu-ma de sticla maritoare a lui Pantazi, despre mahala, acel cartier turcesc la mijloc de rau si bun, nu dincolo de acestea, inaltimile alpilor bavarezi nefiind pentru spiritele trandave ale Baraganului (=furtuna de zapada). ca sa clarificam: mahalaua, in sensul actual, e Piata Unirii.

să iegzistă multe ramasite ale acelor adunari atat de dragi unui navigator. am observat extensii prin Berceni, in niste blocuri de pe langa spitalul ala cu drogati. altele prin Giulesti. dupa cum unii stiu de la conu’ Paleologu, nu-s locuri usor de penetrat. daca nu esti introdus, prin tatonari e aproape imposibil. pescuitul, printre toate celelalte bucurii, mi-a adus-o si pe asta, de a cunoaste mahalaua turceasca si de a fi acceptat in ea. zona: Soseaua Alexandriei. forma de organizare: complicata, pe clanuri, dar si dupa ocupatii. n-am studii de sociologie, asa ca bag dupa pricepere: mahalagii pe care am avut cinstea sa-i cunosc se grupau in jurul unui brigadier silvic, divortat, cu doi copii. ceilalti erau: o familie de lautari (un copil handy), un maistru militar cu sotie casnica (doi copii foarte reusiti, o incantare) si una de bucatari (un copil infiat, cuminte si bine educat). in afara de pescuit, ce-i tinea impreuna erau si niste combinatii cu lemne care nu m-au interesat. in genere, de trei, patru ori pe saptamana mancau impreuna in curtea unuia dintre ei. in toata mizeria/praful/desertul de la vest de Rahova, curtile lor sunt niste oaze din care nu lipsesc boltile de vita-de-vie. desi familisti, sunt keflii (ponderea celor care lucreaza in industria distractiilor fiind de 50%). copii sunt rasfatati si independenti, nascuti din oameni liberi si de bune moravuri. mananca la masa cu cei mari si sunt incurajati sa-si exprime opiniile. toate viciile sunt tolerate si abordate cu intelegere. cand atmosfera se incinge, pentru cei fara femei sunt aduse tiganci de prin zona Curtea de Arges. intr-o atmosfera calda, de dragoste si prietenie.

la un tovaras drag, conu’ Fanica, care s-a grabit la examenul suprem, am petrecut o saptamana intr-un porumbar cu vin “capsunica”, bucati “de la cazan”, castroane imense cu floricele si sirop de visine. eram fo 6 karalii crapari, adica lenesi; eu singur fiind tradatorul care nu refuza un pescuit pe rau.

zaceri zile si nopti in livada de visini a lu’ Goldeanu (padurarul).

natura mea vicioasa in aceste prietesuguri este intrecuta numai de setea, de lup de mare, a lui Shary.

dupa cate inteleg, lumea asta se destrama usor, ca un vis de dup-amiaza. insulele de verdeata sunt inghitite de “systematizare”. mamaliga n-o mai facem la plita, ci o cumparam de la gipo. doar conu’ Fanica mai avea bete din bambus. mai sunt tiganci care vand maline? si cine mai stie sa faca o malinata?

ca orice mare poem, Craii de Curtea-Veche mai mult sugereaza decat spune. in cele cateva cuvinte despre odai joase populate cu tiganci care se dau pe un ban parlagiilor eu vad o lume fermecatoare, in care timpul mai are rabdare, mai vad oameni care nu beau vinul uitandu-se la ceas, cafele la ibric, mese intinse la nesfarsit, cantece vechi. nu pot decat sa copiez din Profet:

- Isarlik, inima mea,
Data in alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, ramai asa!

Fii un tirg temut, hilar
Si balcan - peninsular…

Tags: Craii de Curtea-Veche, mahala, pantazi